Memorandumul de la Budapesta: Rusia a devenit agresor, SUA au abandonat, iar Marea Britanie rămâne ultima speranță?
În 1994, Ucraina a fost convinsă să renunțe la arsenalul său nuclear, al treilea ca mărime din lume la acea vreme, în schimbul unor garanții de securitate din partea Rusiei, Statelor Unite și Marii Britanii. Documentul care a consfințit acest angajament se numește Memorandumul de la Budapesta și a fost semnat pe 5 decembrie 1994.
Astăzi, realitatea arată că aceste garanții nu au însemnat nimic. Rusia, în loc să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, a devenit agresorul direct, invadând țara în 2014 și din nou în 2022. SUA, care s-au poziționat inițial ca un garant al securității Ucrainei, par să fi obosit de război și își reduc sprijinul, mai ales sub presiunea jocurilor politice interne. Marea Britanie rămâne ultima țară dintre semnatare care mai pare dispusă să susțină Kievul.
Memorandumul de la Budapesta nu a oferit garanții ferme, ci doar asigurări politice. Însă, în absența unui sprijin real, Ucraina este astăzi în situația unei țări abandonate de cei care i-au cerut să renunțe la armele nucleare. Rămâne întrebarea: Dacă Marea Britanie va continua să susțină Ucraina, sau și ea va urma exemplul SUA și va lăsa Kievul singur în fața Rusiei