Prima condamnare din România pentru un cetăţean, suspect de Covid, care a fugit din spital. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Incidentul s-a produs pe 10 aprilie când poliţiştii de la Poliţia municipiului Buzău au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani, din Merei, a părăsit incinta unităţii spitaliceşti fără încuviinţarea cadrelor medicale, având simptomatologie specifică bolii. La numai câteva ore de la sesizare, bărbatul a fost găsit de poliţişti pe un teren din extravilanul localităţii de domiciliu. El a fost dus în carantină şi pe numele lui s-a deschis un dosar penal de zădărnicirea combaterii bolilor.
În luna septembrie, judecătoria Buzău l-a condamnat pe bărbat la şase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, el trebuie să urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă în folosul comunităţii.
„Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, săvârşită în data de 10.04.2020… dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani… impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate…. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Merei sau SC RER Ecologic Service SA Buzău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, scrie pe portalul instanţei buzoiene.
Sursa: Mediafax
- Stenograme din dosarul avocatei PNL: „Sunt fosta gagică a lui Ludovic”. Cum învârtea milioanele de euro din vorbe
Procurorii DNA au surprins-o în flagrant pe avocata Adriana Georgescu în timp ce ar fi primit 60.000 de euro din cei 500.000 de euro pretinși drept mită. Avocata PNL ar fi promis în schimbul banilor intervenții în dosare ale unor afaceriști controversați. Pentru a-i convinge de relațiile sale, aceasta ar fi încercat să-i convingă de … - ”Abordarea lingușitoare a lui Mark Rutte față de Trump va duce la un eșec total al NATO”, avertizează fostul președinte al Consiliului European
Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, critică dur abordarea șefului NATO, Mark Rutte, față de Donald Trump, avertizând că „diplomația lingușitoare” a acestuia riscă să ducă la un eșec total al NATO. Michel susține că Rutte ar trebui să înceteze să mai fie un „agent american” și să apere unitatea alianței în fața amenințărilor și intimidărilor Washingtonului, potrivit … - Educația pe făraș. O lună fără ministrul la Învățământ
„România Educată” a devenit oficial „România Abandonată”. Au trecut 30 de zile de când fotoliul de la Ministerul Educației a rămas gol, în urma demisiei răsunătoare a lui Daniel David. O lună în care școala românească a navigat în derivă, fără căpitan, în timp ce liderii coaliției de guvernare tratează viitorul a milioane de copii … - Ciprian Ciucu se dovedește a fi un loser la Capitală. Atacurile murdare la adversarii politici au creat o coaliție în Consiliul General
Mandatul lui Ciprian Ciucu la Primăria Generală a Capitalei se îndreaptă vertiginos spre un dezastru administrativ și politic. Ceea ce trebuia să fie „era reformei” s-a transformat într-un război de uzură, în care edilul-șef a reușit o contraperformanță rară: prin aroganță și agresivitate, a unit toate forțele politice din Consiliul General (CGMB) într-o coaliție anti-Ciucu. … - Criză în industrie: sute de angajați din Bistrița-Năsăud rămân fără loc de muncă
Luna ianuarie 2026 aduce un val de concedieri colective în județul Bistrița-Năsăud, pe fondul dificultăților financiare majore întâmpinate de doi mari angajatori, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. În total, 340 de persoane urmează să rămână fără loc de muncă. Un agent economic (BETAK) cu domeniul principal de activitate în tratarea și …