Știrile 60m.RO

Martorii exploziei din Rahova descriu momentele de groază și spun că „s-a simțit miros de gaz” încă de joi. Cei de la Distrigaz și ISU nu au făcut nimic deși au fost chemați să verifice de mai multe ori

Mai mulți martorii ai exploziei care s-a produs vineri la un bloc din cartierul Rahova din Capitală susțin că în clădire se simțea miros de gaze încă de joi.

„Ieri a mirosit toată ziua a gaz, au venit cei de la Distrigaz, au închis gazele. Dimineață, mă pregăteam să merg la sală, când am auzit o bubuitură groaznică, s-a auzit foarte puternic. Am ieșit imediat din casă cu soția. În situații de genul acesta, nu mai stai să te gândești. Acolo e drumul meu, puteam s-o pățesc grav. Au zburat două etaje, ferească Dumnezeu, o mare nenorocire”, a declarat pentru HotNews un bărbat care locuiete în scara de lângă bocul în care a avut loc explozie.

La această oră, zeci de persoane s-au adunat în zona împrejmuită de jandarmi.

Și Antena 3 CNN a relatat că la fața locului se simte un miros puternic de gaze. O femeie care locuiește în blocul unde s-a petrecut explozia a descris experiența prin care a trecut.

Femeia spune că deflagrația a fost atât de puternică încât ușa de la intrare s-a desprins și a zburat peste ea și nepoții ei în apartament. Și ea a spus că de ieri se simțea miros de gaze puternic în zonă și că au fost oprite gazele și joi și vineri.

Întrebată dacă se simțea de mai mult timp, femeia a spus că de joi, iar gazele au fost oprite în tot blocul. 

„Ieri s-a simțit miros de gaze. Toată ziua am avut gazele oprite. Și azi erau oprite. Asta este…”, a spus ea. 

Compania Distrigaz a fost contactată pentru a comenta situația, dar până la ora publicării acestei știri, nu am primit niciun răspuns.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button