Atac terorist la Paris! Un profesor de istorie a fost decapitat

Un profesor francez care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed a fost decapitat vineri în apropiere de Paris, iar atacatorul său a fost împuşcat mortal de poliţie.
Potrivit unei surse din poliţie, victima era un profesor de istorie în Conflans Sainte-Honorine, în regiunea pariziană, care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed la o oră de curs. Profesorul a fost ucis nu departe de colegiul în care lucra, a precizat aceeaşi sursă.
La faţa locului, poliţiştii au descoperit victima şi, la 200 de metri depărtare, în comuna Eragny, au încercat să reţină un bărbat care îi ameninţa cu o armă albă şi au tras asupra lui, rănindu-l grav. Presupusul atacator a murit apoi în urma rănilor suferite. Parchetul naţional antiterorist a anunţat că s-a autosesizat şi a preluat ancheta deschisă pentru „asasinat în legătură cu o acţiune teroristă” şi „asociere infracţională teroristă criminală”.
Atacul intervine la trei săptămâni de la atentatul cu un satâr comis de un pakistenez de 25 de ani în faţa fostului sediu al Charlie Hebdo, soldat cu doi răniţi grav.
Autorul acestui atentat islamist le-a declarat anchetatorilor că a reacţionat la republicarea de către Charlie Hebdo la începutul lui septembrie a caricaturilor cu profetul Mahomed, care au transformat săptămânalul satiric într-o ţintă a jihadiştilor.
Sursa: Stirile TVR
- Zeci de procurori de la Brașov solicită analizarea cu celeritate a cazurilor prezentate în documentarul Justiție Capturată
Zeci de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi din cadrul unităţilor subordonate își exprimă solidaritatea, într-o scrisoare deschisă, cu poziția Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu documentarul Recorder și cu „colegii care au formulat acuzații de o gravitate deosebită”. Procurorii de la Brașov … - Familia gen. Theodoru cere 200 de mil. € despăgubiri de la MApN
Familia generalului Radu Theodoru a atacat decizia MApN de a nu organiza onoruri militare pentru înmormântarea fostului cadru militar. „Dacă Armata Română se supune altor legi decât celor ale statului român, atunci trebuie spus clar: nu mai avem armată, ci administrație colonială.” Rudele generalului vor despăgubiri de 200 de milioane de euro dacă decizia nu … - Datoria publică a României va depăși 60% din PIB în 2025
În ultimii 10 ani datoria publică a României a crescut de mai mult de trei ori. Am ajuns de la 315 miliarde lei datorie în 2015 la peste 1.000 miliarde lei anul acesta. La finalul anului 2020, datoria publică era de 590 miliarde lei, deci în ultimii cinci ani aproape că s-a dublat. Cea mai … - Sorin Constantinescu explică de ce a finanțat Recorder: Există mafie în justiție, controlată de politic
Sorin Constantinescu, susținător al curentului suveranist și unul din oamenii care au afaceri în domeniul jocurilor de noroc, a explicat de ce a finanțat Recorder. Jurnalistul mafiei media, Victor Ciutacu, a dezvăluit că Sorin Constantinescu a finanțat cu 2.500 de lei Recorder și a felicitat site-ul pentru documentarul de pe justiție. „Eu, spre deosebire de … - Peste 300 de magistrați li s-au alăturat celor care denunță „justiția capturată”. Cine sunt cei peste 500 de semnatari, inclusiv un nume surprinzător
Numărul semnatarilor mesajului de solidaritate cu magistrații care au făcut dezvăluirile din documentarul Recorder a ajuns vineri la 518. Lista este deschisă de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, care acum conduce Parchetul European. Printre semnatari se află și 33 de judecători ai Curții de Apel București.Joi seară, lista era semnată de 178 de …