Fost manager al Spitalului de Arşi din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită

Vitalie Stan, fost manager al Spitalului Clinic de urgenţă Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, după ce ar fi primit de la 16 paciente suma totală de 25.000 de euro.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Vitalie Stan, medic primar, la data faptelor manager al Spitalului Clinic de urgenţă, Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, pentru 16 infracţiuni de luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada ianuarie 2013 – ianuarie 2014, Vitalie Stan, în calitate de medic primar şi manager al Spitalului, ar fi pretins şi primit de la 16 paciente sume de bani cuprinse între 1.100 de euro şi 2.700 de euro, pentru a le efectua diferite operaţii estetice în unitatea medicală de stat menţionată.
„În concret, suspectul Vitalie Stan ar fi internat pacientele respective sub pretextul unor afecţiuni ce necesitau corecţii chirurgicale, iar în schimbul sumelor de bani primite, ar fi efectuat în cadrul spitalului de stat operaţii estetice care se pot efectua în clinicile private. În total, acesta ar fi primit de la cele 16 paciente suma totală de 25.000 de euro”, spun anchetatorii.
Sursa: www.pna.ro
- ANAF extinde verificările fiscale în dosarul Realitatea Plus, controlat de pușcăriașul Maricel Păcuraru
ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a anunțat joi că extinde verificările fiscale în dosarul grupului de firme din jurul postului de televiziunea Realitatea Plus. ANAF a emis un comunicat în care nu a făcut public numele televiziunii, dar surse oficiale au confirmat că e vorba de grupul de firme controlat de afaceristul Maricel Păcuraru … - Profit de două ori mai mare pentru Hidreoelectrica, față de anul trecut: 1,3 miliarde de lei / O acțiune a ajuns să valoreze 2,91 lei
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și furnizorul cu cea mai mare cotă de pe piața concurențială a furnizării, a avut un profit net care a urcat cu 122%, la 1.307 milioane RON, de la 589 milioane lei, conform rezulatatelor financiare transmise joi seara la Bursa de Valori București. Grupul Hidroelectrica a înregistrat … - AUR scade puternic în sondaje! Închiriatul lui Păcuraru nu mai are priză la români
Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS ne arată faptul că scena politică se păstrează polarizată, dar diferențele nu mai sunt la fel de mari ca în trecut. AUR a pierdut din turație, în timp ce PSD și PNL cresc ușor, în timp ce USR are parte de o scădere. De asemenea, încrederea în … - Procurorul Teodor Niță, ridicat de mascați și adus la București. Are calitatea de suspect
Procurorul Gigi Valentin Ștefan a ajuns cu mandat la audierile de la SUPC. Acesta nu a făcut declarații. Noi detalii apar în ancheta care a vizat miercuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Procurorul Teodor Niță a dobândit oficial calitatea de suspect, a anunțat avocatul său, Liviu Zaharia, după încheierea perchezițiilor efectuate de … - Italia: Două românce, ucise de un conațional; bărbatul – condamnat definitiv la închisoare pe viață
Justiția din Italia a confirmat pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru Edgar Omar Nedelcov, un român de 25 de ani acuzat că a ucis cu o cruzime extremă două conaționale în localitatea Naro. Curtea de Apel din Palermo a respins solicitările apărării și a menținut sentința pronunțată în primă instanță pentru dublul femicid comis în noaptea de 4 spre …




