Marius Lulea: Indexarea pensiilor mici conform legii ne costă 1 miliard de euro. Erau soluții, dar PSD fură
Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, denunță guvernarea PSD pentru refuzul de a respecta legea care prevede indexarea pensiilor mici. „Respectarea legii și creșterea pensiilor pentru cei mai vulnerabili ar costa 1 miliard de euro. Este o sumă modestă, comparativ cu resursele disponibile, dar PSD preferă să fure și să risipească banii țării,” a declarat Lulea.
Liderul AUR a subliniat o realitate îngrijorătoare: masa monetară a crescut anul trecut cu aproape 10 miliarde de euro, însă pensionarii și românii de rând nu au văzut nicio îmbunătățire a nivelului de trai. „Acești bani suplimentari au alimentat inflația, dar unde au ajuns cu adevărat? În buzunarele clientelei politice, pe sinecuri și proiecte inutile, în timp ce românii plătesc prețul prin scumpiri masive,” a adăugat Marius Lulea.
În timp ce pensionarii se luptă să supraviețuiască cu pensii insuficiente, guvernul continuă să aloce fonduri în mod iresponsabil, fără transparență. „PSD nu doar că nu respectă legea, dar nici nu oferă explicații clare despre cum sunt folosiți acești bani. În loc să reducă inflația și să sprijine oamenii, hrănesc un sistem corupt care distruge România,” a spus el.
Marius Lulea cere o schimbare urgentă: „România are resurse, dar ele trebuie gestionate cu responsabilitate. Pensionarii merită indexarea legală a pensiilor, iar românii merită să știe unde se duc banii care le scad puterea de cumpărare. PSD și PNL trebuie să plece, pentru că au demonstrat că nu guvernează pentru oameni, ci pentru propriile interese.”