Știrile 60m.RO

Guvernul faliment Ciucă-Ciolacu a împrumutat aproape 4 miliarde de dolari la o dobândă record

Guvernul faliment Ciucă-Ciolacu a împrumutat aproape 4 miliarde de dolari la o dobândă record, în prima ieșire pe piața externă din acest an, conform informațiilor finale ale emisiunii, interesul arătat de investitori fiind de aproape 11 miliarde de dolari, cu un interes mai mare pentru tranşa pe 30 de ani.

Astfel, Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor, a împrumutat 3,992 miliarde de dolari pentru a finanța deficitul și a refinanța datoria publică, prin trei emisiuni, pe 5 ani, pe 10 ani și pe 30 de ani.

Potrivit datelor din paltforma Bloomberg, statul român a atras 1,242 miliarde de dolari pe 5 ani, 1,5 miliarde de dolari pe 10 ani și 1,25 miliarde de dolari pe 30 de ani.

În plus, mai există oferă și pe răscumpărări (switch), însă suma nu este precizată.

Potrivit datelor Bloomberg, dobânzile pentru cele 3 finanţări sunt următoarele:

• pentru cea de 30 de ani, dobânda este formată din indicatorul de referinţă al pieţei (Midswap) plus 385 puncte de bază;

• pentru cea de 10 ani, Midswap plus 350 puncte de bază;

• pentru cea de 5 ani, plus 280 puncte de bază.

Aceasta a fost prima ieșire externă din acest an.

Aranjori ai emisiunii au fost BNPP, HSBC, ING, RBI și UniCredit.

Necesarul brut de finanțare pentru anul 2023, suma pe care statul trebuie să o împrumute pentru a acoperi deficitul bugetar (datorie nouă) și plata datoriei vechi care ajunge la scadență, este de 160 de miliarde de lei. Aceasta este cea mai ridicată sumă de până acum anunțată ca țintă de împrumuturi.

„În anul 2023 necesarul brut de finanțare la nivel guvernamental este de aproximativ 160 miliarde lei, la care se adaugă necesarul de refinanțare a instrumentelor de cash management, volumul împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanțelor de pe piețele interne și externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 4,40% din PIB (aproximativ 68 mld. lei) precum și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2023, în sumă de cca 92 mld. lei. Se estimează că deficitul bugetar se va finanța în proporție de cca 30% din surse interne și de 70% din surse externe”, arată un document al Ministerului.

Volumul indicativ de împrumuturi ce vor fi contractate de pe piața internă este în sumă de circa 97-102 miliarde lei, în timp ce volumul indicativ al împrumuturilor de pe piețele externe este estimat la aproximativ 11-12 miliarde de euro, conform sursei citate.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button