Marius Lulea demască eșecul PNRR: „A plecat ca Bulă cu boul și s-a întors cu punga goală”

Prim-vicepreședintele AUR, inginerul Marius Lulea, a criticat dur pe Facebook modul în care a fost gestionat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), catalogându-l drept „o înșelătorie națională” și „o minciună de proporții istorice girată de PSD, PNL și USR”.
„Bulă, PSD, boul, PNL, punga, USR – care este legătura între aceste cuvinte și PNRR?”, a scris ironic Marius Lulea, explicând cum România a fost amăgită cu promisiuni de sute de miliarde, dar s-a trezit cu datorii și proiecte ratate.
„În 2020, președintele Iohannis anunța cu emfază că România va primi aproape 100 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Era prezentat ca un succes național. În realitate, a fost doar praf în ochi”, a declarat Lulea.
Acesta a subliniat că din cele 100 de miliarde promise, România a semnat efectiv doar pentru 30, iar din acestea, „jumătate sunt împrumuturi, adică datorii, nu granturi gratuite cum s-a sugerat inițial.”
„A plecat ca Bulă cu boul și s-a întors cu punga goală, dar cu convingerea că a făcut o afacere bună”, a punctat ironic Lulea, referindu-se la guvernarea care se laudă cu „reușite” inexistente.
În opinia liderului AUR, eșecul PNRR este dublat de o „aroganță toxică” și o „comunicare înșelătoare”, în condițiile în care „proiecte vitale pentru țară, precum autostrăzile Moldovei și Unirii, au fost eliminate pentru că licitațiile au fost greșite sau aranjate”.
Mai grav, acuză Marius Lulea, conducerea României a mințit nu doar poporul, ci și Bruxelles-ul: „Acești nemernici mint cu seninătate și conducerea Uniunii Europene, aceeași care a acceptat , dacă nu chiar a dictat – anularea alegerilor prezidențiale din România.”
În încheiere, Lulea trage un semnal de alarmă: „România riscă să rămână fără bani și fără proiecte. Singura realizare e propaganda. Restul – datorii și ruine administrative.”Prim-vicepreședintele AUR, inginerul Marius Lulea, a criticat dur pe Facebook modul în care a fost gestionat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), catalogându-l drept „o înșelătorie națională” și „o minciună de proporții istorice girată de PSD, PNL și USR”.
„Bulă, PSD, boul, PNL, punga, USR – care este legătura între aceste cuvinte și PNRR?”, a scris ironic Marius Lulea, explicând cum România a fost amăgită cu promisiuni de sute de miliarde, dar s-a trezit cu datorii și proiecte ratate.
„În 2020, președintele Iohannis anunța cu emfază că România va primi aproape 100 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Era prezentat ca un succes național. În realitate, a fost doar praf în ochi”, a declarat Lulea.
Acesta a subliniat că din cele 100 de miliarde promise, România a semnat efectiv doar pentru 30, iar din acestea, „jumătate sunt împrumuturi, adică datorii, nu granturi gratuite cum s-a sugerat inițial.”
„A plecat ca Bulă cu boul și s-a întors cu punga goală, dar cu convingerea că a făcut o afacere bună”, a punctat ironic Lulea, referindu-se la guvernarea care se laudă cu „reușite” inexistente.
În opinia liderului AUR, eșecul PNRR este dublat de o „aroganță toxică” și o „comunicare înșelătoare”, în condițiile în care „proiecte vitale pentru țară, precum autostrăzile Moldovei și Unirii, au fost eliminate pentru că licitațiile au fost greșite sau aranjate”.
Mai grav, acuză Marius Lulea, conducerea României a mințit nu doar poporul, ci și Bruxelles-ul: „Acești nemernici mint cu seninătate și conducerea Uniunii Europene, aceeași care a acceptat, dacă nu chiar a dictat anularea alegerilor prezidențiale din România.”
În încheiere, Lulea trage un semnal de alarmă: „România riscă să rămână fără bani și fără proiecte. Singura realizare e propaganda. Restul datorii și ruine administrative.”