Marius Lulea (AUR): Există o singură China, o singură Coreea, o singură Serbie și o singură Românie. Macron confundă hărțile: Taiwan nu este Ucraina, iar China nu este Rusia
Există o singură China, o singură Coreea, o singură Serbie și o singură Românie. A contesta aceste adevăruri istorice și politice înseamnă fie a sfida realitatea, fie a face jocuri periculoase de imagine care compromit grav credibilitatea diplomatică a Europei.
Declarațiile recente ale președintelui Emmanuel Macron, prin care compară situația Taiwanului cu invazia rusă asupra Ucrainei, demonstrează nu doar o gravă confuzie geopolitică, ci și o lipsă de înțelegere profundă a echilibrului internațional din partea unui lider european.
Să compari Taiwanul, o provincie recunoscută chiar și de majoritatea statelor occidentale ca parte a Chinei , cu Ucraina, un stat suveran cu granițe recunoscute internațional, nu este doar nefondat, ci și periculos. Această paralelă ignoră realitățile istorice și faptul că Beijingul nu a renunțat niciodată la suveranitatea declarată asupra insulei. Mai mult, Franța însăși, alături de alte state occidentale, nu recunoaște oficial independența Taiwanului.
Macron încearcă să recupereze imaginea internațională a Franței tocmai pentru că, pe plan intern, administrația sa se prăbușește sub greutatea eșecurilor economice și sociale. Cu o țară divizată și tot mai sceptică față de conducerea actuală, el alege să se refugieze în discursuri de politică externă, sperând să-și consolideze poziția. Uniunea Europeană, însă, are nevoie de diplomație echilibrată și de relații constructive cu toate marile puteri ale lumii, nu de retorică inflamatorie lipsită de pragmatism.
În loc să promoveze dialogul și respectarea suveranității naționale în baza realităților istorice, Macron alimentează tensiunile prin analogii forțate. Țipătul lui Macron după atenție riscă să transforme Europa într-un actor lipsit de seriozitate, înstrăinând parteneri esențiali prin poziții hazardate.
Când un lider european face astfel de afirmații în spațiul public, în numele unui stat precum Franța, întreaga greutate diplomatică a continentului este pusă sub semnul întrebării. Europa are nevoie de lideri lucizi, care înțeleg echilibrul global, nu de voci aventuriste care transformă politica externă într-un exercițiu de PR.
