Mareșalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară

În noapte dintre 29 și 30 noiembrie 1938, „căpitanul”, așa cum era numit conducătorul mișcării legionare, Constantin Zelea Codreanu, avea să fie ucis în pădurea Tâncănești de lângă București.

Locul său la conducerea mișcării a fost luat de către Horia Sima.

Am început acest articol cu această mențiune deoarece mișcarea legionară trebuie separată ca și timp pe cele două perioade: din timpul lui Constantin Zelea Codreanu și din timpul lui Horia Sima.

Există o diferență majoră de abordare. Mișcarea reală, cea care a însuflețit milioane de români, a fost cea condusă de către Constantin Zelea Codreanu.

Opoziția violentă a acestora la adresa autorităților și abordarea radicală a dus în cele din urmă la un conflict deschis, de multe ori un conflict armat.

Au urmat asasinate, adică fapte comise în afara legii, ce au dus în cele din urmă la momentul dramatic al asasinării căpitanului.

Însă situația în țară devenise foarte greu: regele Carol al II-lea se înconjurase de o camarilă cu ajutorul căreia controla resursele României și făcea imposibilă dezvoltarea ei. Practic în perioada interbelică se ajunsese la un stat românesc care deservea un grup restrâns de persoane și nu pe români.

În decembrie 1933 Gheorghe Duca decide să interzică participarea mișcării la alegerile pentru parlament, pentru ca pe 29 decembrie 1933 un grup de trei legionari să îl asasineze pe prim-ministru. Constantin Codreanu avea să fie achitat de tribunal pentru acuzația de complicitate la crimă, ceea ce relevă faptul că între acesta și actul criminal din 1933 nu există nici o legătură.

Cei trei erau membri ai mișcării însă operațiunea nu era una de care să aibă cunoștință conducătorul mișcării. Actul de justiție, asupra căruia nu putem ridica dubii, a confirmat acest lucru. De ce nu putem ridica dubii? Pentru că puterea nu era deținută de legionari și conducătorii politici de moment ar fi utilizat în propriul scop actul de justiție dacă ar fi existat un minim de dovezi.

Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipă că stau de vorbă cu un om într-o țară de fleacuri umane. Prezența lui era tulburătoare și n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruse care însoțește existențele marcate de fatalitate. De ce n-aș mărturisi că o teamă ciudată mă cuprindea și un fel de entuziasm plin de presimțiri?

Emil Cioran

În preajma anului 1938 neînțelegerile dintre Nicolae Iorga, marele om politic, și Constantin Zelea Codreanu aveau să se intensifice. Codreanu îl acuza pe Iorga că era dual și că susținerea structura antinațională condusă de Carol al II-lea. În urma unei plângeri penale făcute de către marele scriitor Codreanu avea să fie arestat și în cele din urmă executat. Motivația publică este că acesta ar fi încercat să fugă de sub tutela poliției și în urma focurilor de armă trase a decedat. În fapt a fost vorba despre o execuție politică.

Nicolae Iorga a înaintat numeroase memorii instanței în care a solicitat retragerea acuzațiilor aduse lui Codreanu, însă comanda politică cu privire la condamnarea căpitanului fusese dată. Marele scriitor a primit numeroase amenințări și simțea că viața sa este în pericol.

Tot o execuție politică a fost și asasinarea lui Nicolae Iorga pe 27 noiembrie 1940 ca și act de răzbunare a mișcării legionare. Cel care teoretizase și fundamentase științific și istoric Marea Unirea de la 1 decembrie 1918 și însuflețise generații de patrioți, avea să fie uciș tocmai datorită acuzației de trădare.

Horia Sima este susținut și un apropiat al regimului nazist condus de către Hitler. După moartea lui Codreanu el a preluat conducerea mișcării și a pus la dispoziția unei puteri străine, regimul nazist din Germania, mișcarea. Sigur că acest lucru s-a făcut fără ca membrii să cunoască acest lucru.

Pe 28 iunie 1940 Rusia Sovietică dădea un ultimatum României cu privire la retragerea administrativă și militară din Basarabia. Acest lucru se făcea sub presiunea armelor, Rusia având la acel moment probabil cea mai puternică forță armată a Europei. Carol al II-lea a cedat și a dispus retragerea din Basarabia, fapt ce s-a făcut complet dezorganizat și fără a solicita timpul necesar unei astfel de misiuni. Pe 28 iunie 1940 armata rusă trecea deja Nistrul și se dădea la acțiuni militare și de provocare a armatei române.

Ulterior, prin dictatul de la Viena și cel de la Craiova România avea să mai piardă și alte teritorii. De această dată Hitler avea să impună României pierderea de teritorii: jumătatea de nord a Ardealului în favoarea Ungariei și sudul Dobrogei, ceea ce astăzi numim Cadrilaterul, în favoarea Bulgariei.

Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că am tăcut; alţii, pentru că am greşit; cu toţii, pentru că am suportat.

mareșalul Ion Victor Antonescu

Pe 1 decembrie 1918, pe fondul disoluției imperiului habsburgic, românii din Ardeal aveau să decidă la Alba Iulia unirea cu regatul României. Ocupația ulterioară a Budapestei de către armata română avea să dea garanții politicienilor români că negocierile de pace de după primul război mondial nu putea să se ducă decât într-un singur sens.

Cadrilaterul era un alt teritoriu în care românii reprezentau la momentul anexării populația cea mai numeroasă. Acest pământ fusese dobândit în urma celui de al doilea război balcanic și purtat la începutul secolului al XX-lea.

Dar de ce facem toate aceste mențiuni? Deoarece fără ele nu se poate explica relația dintre mareșalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară.

Pierderile teritoriale ale României au colapsat încrederea cetățenilor în stat, armată și în instituțiile de forță. Clasa politică interbelică era considerată principala vinovată iar reprezentantul ei era chiar Carol al II-lea.

Mișcări violente de stradă au început să aibă loc și ușor acestea au fost preluate politic de către Mișcarea Legionară.

Regele Carol al II-lea abdică și este forțat să părăsească țara. Pleacă cu un vagon plin de bunuri. În urma sa s-au tras focuri de armă. Nu avea să mai revină vreodată în țară sau să mai fie iubit de către români.

În aceste condiții doar un lider al armatei române este văzut capabil să vină în fruntea țării. Românii nu mai aveau încredere în politicieni.

Aripa politică a Mișcării Legionare, condusă de Horia Sima, supusă aproape întru-totul intereselor naziste, dorea să conducă România, însă nu putea face acest lucru în opoziție cu generalii armatei române și care își doreau ordine.

Generalul Ion Antonescu a fost văzut ca și unică soluție. Autoritatea sa era recunoscută atât de către armata română cât și de către reprezentanții mișcării legionare. Mai mult decât atât, Antonescu era foarte iubit de către popor și dovedise calități militare și diplomatice deosebite în timpul primului război mondial.

Germania, principalul beneficiar al acelor momente și care se pregătea de război împotriva URSS, era în căutarea unor aliați fideli. Ea a fost principalul beneficiar al dezastrului din România, căutând să folosească acest moment prielnic pentru a-și supune țara.

Hitler și-a dat acordul în fața unui guvern condus de către Ion Antonescu și generalii săi, împreună cu membri ai mișcării legionare. Reprezentanții celorlalte partide politice au fost obligați să se retragă în condițiile în care aceștia erau considerați de către popor ca fiind principalii vinovați ai raptului teritorial din anul 1940.

Însă cele două părți componente ale guvernului trăgeau în direcții diferite și doreau să folosească această alianță de moment pentru consolidarea propriei puteri. În timp ce Antonescu dorea să impună legea conducătorii de moment ai mișcării legionare realizau structuri paralele statului român și acționau în afara lui.

S-a ajuns la acțiuni îndreptate împotriva populației civile ne-românești extrem de grave, cu un puternic caracter antisemit. Dorim să subliniem că propaganda dusă la nivelul întregii Europe de către partidele ultra-naționaliste făcea din evrei principala amenințare asupra națiunilor, cu atât mai mult cu cât amenințarea sovietică cu ideologia comunistă era pusă integral pe seama unor teoreticieni evrei. În România situația nu putea să difere cu nimic, cu atât mai mult cu cât Rusia Sovietică folosea ca vârf de lance pentru dezbinarea țării comuniști în marea lor majoritate evrei.

Dar Antonescu făcea o distincție clară între evreii născuți în România, evrei cu drepturi ca orice alt cetățean român și cei trimiși din Rusia. În toată perioada în care a condus România s-a asigurat că aceștia nu vor avea soarta evreilor din teritoriile ocupate sau în parteneriat cu naziștii. Prin lege a mimat măsuri dure pentru a nu permite ingerința lui Hitler în politica internă, în fapt s-a asigurat că aceștia vor fi protejați.

Acțiunile antisemite erau executate de către forțe ultranaționaliste, dar ele erau condamnate de mareșal și limitate. Indiferent ce se spune nu există documente care să lege pe mareșal de acțiuni antisemite cum au fost cele de la Iași și care erau declanșate de către spioni și agenți naziști și forțe legionare aservite, subordonate sau manipulate de către aceștia.

Alianța dintre Ion Antonescu și legionarii lui Sima a fost însă una conjuncturală. Mareșalul era un bun strateg și știa că va avea nevoie de timp ca să aducă poporul și armata română complet de partea sa. Antonescu era un militar desăvârșit și nu suporta dezordinarea și haosul pe care legionarii îl susțineau. Cu toate acestea trebuia pentru moment să îi țină alături, pe principiul: țineți dușmanii aproape.

Trebuie de știu că absolut niciodată Antonescu nu a conferit încredere lui Horia Sima. Nu a fost niciodată de acord cu acțiunile violente pe care le comanda și îndreptate împotriva cetățenilor României.

În toată perioada în care au guvernat împreună Antonescu a reușit să țină relativ în frâu dezordinea provocată de legionari. Hitler a devenit conștient că nu poate intra în război decât alături de un militar și nu o mișcare anarhică, astfel că și-a oferit sprijinul pentru mareșul Antonescu de a pune țara în ordine.

Mai multe acțiuni violente au fost îndreptate de către Horia Sima împotriva cetățenilor ai României, în general de alte etnii. Antonescu a fost nevoit să pună capăt acestui lucru și a dispus arestarea celor vinovați de crime și de acte de violență iar Horia Sima fuge în Germania. După 1944 primește de la Hitler sarcina să formeze un guvern în exil și să organizeze rezistența românească împotriva Rusiei, însă fără de succes.

La începutul anului 1941 Hitler i-a chemat pe cei doi la discuții. Antonescu s-a prezentat, însă Horia Sima a evitat deplarea sub pretextul că nu poate fi plecat din țară cât timp și Antonescu este plecat. În realitate Horia Sima nu se putea ridica la nivelul unei discuții de un asemenea nivel și nu i-ar fi făcut față lui Antonescu în fața lui Hitler. Acele a fost momentul la care Hitler a fost convins că nu putea merge decât alături de un militar de carieră, un profesionist precum mareșalul Ion Antonescu, iar aventurieri precum Horia Sima trebuiau înlăturați deoarece încurcau bunul mers al lucrurilor.

Interesant este că Horia Sima este unul dintre oamenii politici ai acelor vremuri extrem de controversat dar care a reușit să supraviețuiască războiului și chiar să trăiască foarte bine în exil. În Germania a purtat numele de Josef Weber, pentru ca după război să se retragă în Spania lui Franco.

Mulți legionari au considerat că Horia Sima era un jucător de ligă inferioară și că s-a folosit de mișcare numai pentru propriile interese.

A fost momentul la care Antonescu a preluat puterea totală și avea să înceapă procesul de consolidare economică, administrativă, politică și militară a statului român.

Românii trebuie să știe că mulți oameni de artă, de cultură, oameni cu o educație ridicată, erau membri ai mișcării legionare. Trebuie făcută o distincție clară între mișcare și liderii de după Codreanu a mișcării. Membrii și simpatizanții erau români de bună credință cuprinși de elanul patriotic. Probabil că de multe ori energia lor a fost manipulată, dar astfel de lucruri se întâmplă și astăzi.

Mișcarea legionară se înscrie în mișcările patriotice europene ale epocii, cuprinse de un elan revoluționar și dornice de schimbarea în bine a propriilor state, văzute ca fiind ocupate de forțe oculte străine. Mișcarea preaslăvea cultura și istoria românească, cultiva patriotismul, menținea elanul unui popor supus la grele încercări de clasa politică interbelică, una la fel de dezastruoasă ca cea care conduce astăzi România.

  • Tricolor impresionant desfășurat la Târgu Mureș în fața lui Avram Iancu
    Pe 26 iunie 2020, de Ziua Națională a Drapelului, un tricolor impresionant a fost desfășurat în fața statuii lui Avram Iancu din Târgu Mureș. Simbolul națiunii române, al unității și libertății, a fost ridicat pentru prima dată în timpul revoluției române de la 1848. Drapelul României a fost desfășurat la Târgu Mureș, în inima Țării, unde românii au mai mare nevoie de el. La eveniment au participat români adunați din toată țara, veniți să ofere respectul cuvenit eroilor căzuți pe frontul de luptă pentru apărarea țării și a neamului Românesc. Roșul de pe steag reprezintă sângele eroilor căzuți pe câmpul
  • 26 iunie 1913: România declară război Bulgariei. Ce câștigă
    Pe data de 26 iunie 1913 România avea să declare război Bulgariei. Armata română avea să înainteze cu rapiditate spre Sofia și sub amenințarea armelor Bulgaria cere un armistițiu. Cu doar câteva zile înainte politicienii bulgari, plini de un elan patriotic, aruncau amenințări cu privire la ocuparea Dobrogei de Nord, teritoriu aflat în componența României. Totul s-a petrecut exact invers. În urma unui război fulger regatul aveau să obțină teritoriul situat în sudul Dobrogei. Zona, cunoscută drept Cadrilater, va fi menținută în componența României până în anul 1940, atunci când, sub amenințarea Germaniei Naziste, prin dictatul de la Craiova, se
  • Muniție din primul război mondial, descoperită la Valea Uzului
    Duminică 21 Iunie, în urma unor „prospecții” în zonele de conflict militar, dl. Ovidiu Gherman din Bacău, împreună cu alți colegi din API a descoperit un depozit de muniție din primul război mondial. Conform echipei pirotehnice a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, depozitul conținea următoarele elemente de muntie activă:– 456 cartușe de infanterie cal. 7,92 mm,– 32 grenade de aruncător,– un proiectil exploziv cal. 75 mm,– o grenadă de mână defensivă. Cu ocazia acestei descoperiri, Ovidiu Gherman ne dezvăluie o părticică din povestile acelor locuri, de acum 103 ani: Valea Uzului a fost una
  • Mareșalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară
    În noapte dintre 29 și 30 noiembrie 1938, „căpitanul”, așa cum era numit conducătorul mișcării legionare, Constantin Zelea Codreanu, avea să fie ucis în pădurea Tâncănești de lângă București. Locul său la conducerea mișcării a fost luat de către Horia Sima. Am început acest articol cu această mențiune deoarece mișcarea legionară trebuie separată ca și timp pe cele două perioade: din timpul lui Constantin Zelea Codreanu și din timpul lui Horia Sima. Există o diferență majoră de abordare. Mișcarea reală, cea care a însuflețit milioane de români, a fost cea condusă de către Constantin Zelea Codreanu. Opoziția violentă a acestora
  • 22 iunie 1941: România atacă Rusia sovietică pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică
    În 1940 România, sub amenințarea armelor sovietice și apoi naziste, avea să piardă Basarabia, nordul Ardealului și Cadrilaterul. Rusia, Ungaria și Bulgaria erau marii beneficiari. Din aceste teritorii doar Ardealul avea să mai fie redobândit în cele din urmă. Carol al II-lea conducătorul de la acel moment al statului român avea să abdice și să fugă din țară. De ce să fugă? De furia poporului român, el fiind considerat principalul responsabil de eșecul anului 1940. În toată perioada interbelică clasa politică conducătoare, în frunte cu Carol al II-lea, s-a scăldat în permanente scandaluri și a fost incapabilă să asigure în
%d blogeri au apreciat: