România traversează astăzi cea mai periculoasă criză de reprezentare din ultimele trei decenii și jumătate. Nu este vorba doar despre o criză economică sau administrativă, ci despre o profundă criză de caracter care a cuprins întreaga scenă politică. Privind spre Palatul Victoria sau spre Parlament, cetățeanul român se simte prins într-o capcană cinică, lipsită de ieșire. Suntem captivi între un mamut politic PSD-PNL care și-a subordonat statul și o opoziție reprezentată de Simion, Georgescu și Șoșoacă care, din păcate s-a rupt de realitate și a eșuat în a livra revoluția promisă.
Această realitate crudă ne forțează să admitem un adevăr dureros: românii nu mai au cu cine vota, nu pentru că le lipsește ștampila, ci pentru că le lipsește o opțiune onestă. Sistemul actual s-a închis ermetic într-un triunghi al neputinței. Pe de o parte, PSD, USR și PNL au devenit sinonime cu statul osificat, cu clientelismul de partid și cu o aroganță a puterii care sfidează orice logică democratică. Aceștia guvernează nu pentru că sunt performanți, ci pentru că nu au de cine să se teamă.
Pe de altă parte, tragedia este amplificată de starea în care a ajuns mișcarea suveranistă. Cândva speranța reformistă a milioane de români, partidul AUR pare să fi devenit o victimă a propriilor lupte interne și a unei autosuficiențe care l-a îndepărtat dramatic de electoratul larg. Pentru mulți, AUR a intrat într-o logică de „partid de sistem”, incapabil să mai genereze emoție, mulțumindu-se cu procente sigure și locuri călduțe în Parlament, fără a mai reprezenta un pericol real pentru actuala putere. Când opoziția devine previzibilă și cuminte, ea încetează să mai fie opoziție și devine doar un element de decor democratic.
În acest peisaj dezolant, România are nevoie disperată de lideri veritabili, nu de funcționari de partid care negociază funcții prin restaurante sau de influenceri politici construiți artificial prin algoritmi și ferme de troli. Avem nevoie de oameni de stat care să aibă curajul adevărului, capabili să spună lucrurilor pe nume chiar dacă asta îi costă electoral pe termen scurt. Țara are nevoie de o viziune care să depășească orizontul îngust al alegerilor de duminică, o viziune purtată de oameni conectați la firul ierbii, care înțeleg suferința antreprenorului hărțuit, a pacientului umilit și a tânărului care își face bagajele.
Soluția nu mai poate fi una de cârpeală sau de compromis. Clasa politică actuală din opoziție și-a epuizat în mare parte credibilitatea. Salvarea democrației românești depinde acum fie de apariția unor partide complet noi, mișcări organice născute din societate și neatinse de metehnele vechi, fie de o curățenie generală în rândul actualelor formațiuni de opoziție. Este timpul ca liderii care au demonstrat că nu pot livra rezultate să facă un pas în spate, lăsând loc unor figuri credibile, competente și, mai presus de toate, integre.
Românii s-au săturat să aleagă „răul cel mai mic”. Această strategie a supraviețuirii ne-a adus în punctul mort în care suntem azi. Cetățenii merită o Opoziție Reală, una care să se bată la baionetă cu PSD, cu PNL și cu inerția USR. Dacă nu va apărea această alternativă autentică, România riscă să devină un stat eșuat, condus de o castă intangibilă, sub privirile resemnate ale unui popor care a încetat să mai spere.
