Marea Evadare: Cum mecanismul prescripției a șters cu buretele dosare de corupție de miliarde, lăsând România fără vinovați
Într-o tăcere asurzitoare din partea clasei politice, sistemul judiciar din România traversează una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale post-decembriste. Ceea ce trebuia să fie actul final de justiție pentru marii corupți s-a transformat, în ultimul an, într-o veritabilă „amnistie mascată”. Motivul? Deciziile Curții Constituționale (CCR) și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) privind prescripția răspunderii penale, care au dus la închiderea a mii de dosare.
Fenomenul, deși tehnic și juridic la bază, are efecte sociale și economice devastatoare. Pe scurt, din cauza unor necorelări legislative tolerate ani la rând de Parlament, faptele comise de inculpați s-au prescris mult mai repede. Astfel, procurorii s-au văzut nevoiți să ceară, cu frustrare, încetarea proceselor penale în cazuri răsunătoare. Nu vorbim doar despre mici găinării, ci despre dosare grele, cu prejudicii calculate la sute de milioane de euro: fraude cu fonduri europene, evaziune fiscală, luare de mită la nivel înalt și abuz în serviciu.
„Este un eșec sistemic al statului român în fața cetățeanului onest”, explică surse din magistratură, sub protecția anonimatului. „Munca de ani de zile a procurorilor, resursele logistice, interceptările, expertizele – totul se duce pe apa sâmbetei. Judecătorul constată că timpul a trecut, iar infractorul pleacă acasă, adesea rămânând și cu banii furați, deoarece recuperarea prejudiciului în civil devine o misiune aproape imposibilă odată ce latura penală a dispărut.”
Criticii arată cu degetul spre o complicitate tacită a clasei politice. Parlamentul a avut la dispoziție ani de zile pentru a corecta articolul din Codul Penal declarat neconstituțional, dar a preferat să tragă de timp. Această tergiversare a creat fereastra de oportunitate perfectă pentru „Marea Evadare”. Politicieni importanți, baroni locali și oameni de afaceri controversați au scăpat de condamnări, sfidând o societate care așteaptă de 30 de ani o justiție funcțională.
Mai mult, impactul asupra imaginii externe a României este sever. Comisia Europeană, prin rapoartele MCV și, mai nou, prin mecanismul Rule of Law, a atras atenția constant asupra instabilității legislative. Riscul nu este doar unul de imagine, ci și financiar: fondurile din PNRR sunt condiționate de reforme reale în justiție și de lupta anticorupție. Or, închiderea dosarelor pe bandă rulantă transmite mesajul opus: că în România, corupția poate fi tolerată dacă ai avocați buni și răbdare să treacă timpul.
Cetățenii privesc neputincioși cum principiul „nimeni nu e mai presus de lege” devine o glumă amară. În timp ce un cetățean obișnuit este executat silit pentru o datorie la fisc sau amendat prompt pentru o greșeală minoră, marii devalizatori ai bugetului de stat se bucură de libertate și de averile acumulate ilicit. Această dublă măsură erodează, poate ireversibil, încrederea în statul de drept, alimentând extremismul și apatia civică. Justiția din România pare să fi devenit un sistem care funcționează perfect doar pentru cei care își permit să o blocheze.
