Politică

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă fug de responsabilitate: greva profesorilor continuă

Potrivit liderului de sindicat Marius Nistor, se pare că cei doi lideri politici ai Guvernului, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, și-ar fi exprimat intenția de a-și prezenta demisiile, permițând astfel următorilor lideri să negocieze cu liderii din educație în timpul grevei generale.

Marius Nistor a subliniat că despre demisiile celor doi lideri de partid s-a discutat la ultimele negocieri pe tema cererilor pe care le au dascălii. „Dumneavoastră vorbiţi de demisia premierului Ciucă. Eu vă vorbesc de demisia ambilor preşedinţi: de la PNL şi de la PSD.

Asta ne-au transmis la ultima întâlnire pe care am avut-o. Dragi profesori, ne dăm demisia şi unul şi altul, şi să vină ceilalţi, să vă rezolve ei problemele”, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă lasă educația în mâinile viitorilor lideri

Liderul de sindicat a subliniat că greva a creat un mare deranj politic, fiind acuzați că fac jocurile politice ale PSD și PNL. El a mai punctat că situația din învățământ este una gravă și de aceea a trebuit să se ia atitudine.

Nu pot arunca în spatele nostru responsabilitatea acestei greve generale. Atâta vreme cât ştiai din decembrie despre ce anume este vorba, atâta vreme cât ai avut numeroase pichete în Piaţa Victoriei, atâta vreme cât ai avut un marş de protest şi pe tine nu te-a interesat problemele cu care se confruntă sistemul educaţional, ai fost preocupat tot de această nebunească rotativă, iată că, dintr-o dată, a început greva generală şi nu ne gândim la copii, nu ne gândim la părinţi, noi suntem principalii responsabili, mergem pe şantajul acesta emoţional”, a mai precizat liderul sindical.

Greva generală a profesorilor a intrat în cea de-a doua zi, iar potrivit informațiilor digi24, pe surse, reprezentanții celor două mari partide vor sta marți de vorbă din nou cu liderii de sindicat din învățământ, pentru a încerca să se ajungă la un acord.

Profesorii solicită o majorare a salariilor cu aproximativ 60%, ceea ce ar însemna că salariul unui cadru didactic începător ar crește de la 2.700 de lei la cel puțin 4.000 de lei net. În plus, cadrele didactice doresc indexarea salariilor în funcție de rata inflației, acoperirea costurilor de transport, plata orelor suplimentare și investiții în infrastructura școlară.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button