Managerul de la Sf. Pantelimon: „Un pacient de terapie intensivă reprezintă un deficit bugetar pentru spital”
Dr. Bogdan Socea, managerul Spitalului Sf. Pantelimon, a declarat joi că un pacient de la secția de terapie intensivă generează costuri mai mari decât poate suporta unitatea medicală, aceasta fiind subfinanțată. El a explicat astfel, că nu exista niciun motiv pentru ca oricine din spital să se grăbească să ia alți pacienți la ATI. De altfel, a spus managerul, „la ATI nu era atât de aglomerat astfel încât să fie justificată eliberarea paturilor”.
Managerul Socea, care are specialitatea de medic chirurg, a explicat cum s-a făcut investigația internă în cazul deceselor suspecte de la spitalul pe care îl conduce. „Ancheta internă s-a făcut profesionist de către cinci medici cu renume din spital, de altă specialitate decât ATI. Ancheta a vizat aspecte medicale. Procuratura are cu totul alte mijloace de probă.”, a spus managerul.
„Ancheta internă nu a putut verifica acele injectomate, nu a putut descărca memoriile. Medicii care au făcut parte din comisia internă nu au avut aceleaşi instrumente la dispoziţie ca Parchetul. Au mers pe declaraţii, prescripţii medicale şi pe studierea foilor de observaţie, ca şi la Colegiul Medicilor. Prescripţiile medicale şi dozele trebuie trecute în foaia de observaţie. Ce s-a întâmplat (…) rămâne ca procuratura şi justiţia să îşi spună părerea”, a afirmat, joi, Socea, citat de Agerpres.
Clarificările au venit la o zi după ce procurorii au reținut doi medici de la secția ATI, acuzați de omor calificat și tentativă de omor în cazul unui pacient de 54 de ani care s-a stins din viață în luna aprilie 2024.
Referindu-se la ipoteza potrivit căreia o astfel de practică ar putea fi justificată de nevoia spitalului de a face rost de bani, Socea a spus: „Nu găsesc logica. Este o minciună. Anul acesta ATI este la un nivel mai scăzut decât anul trecut, fondurile au fost mai mici”.
El a menţionat că la momentul decesului pacienţilor „secţia ATI nu era atât de aglomerată”. „Erau, cred, doi pacienţi în aşteptare în UPU, dar nimic nu ar justifica o astfel de atitudine”, a adăugat Socea.
Socea a explicat cum se decontează cheltuielile aferente secţiei ATI. „Pentru un pacient din terapie intensivă decontul este un pic mai complicat – decontul per pacient, per foaie plus programele ATI. De multe ori pacienţii ATI sunt decontaţi la o valoare mult inferioară cheltuielilor”.
„Deci un pacient de terapie intensivă, până la urmă, reprezintă un deficit bugetar pentru spital. (…) Nu pot exista astfel de explicaţii, pentru că acestea sunt pure speculaţii. Nu face nimeni aşa ceva şi nu a gândit nimeni o strategie.
Rămâne să se demonstreze în justiţie acel plan şi să vedem care a fost acela. (…) Procuratura îşi va face treaba. Dacă era o acţiune generalizată, cu siguranţă vor fi chemate şi alte persoane sau, în decursul celor patru luni, trebuiau deja chemate. Nu au existat niciun fel de indicii, nu au existat reclamaţii în sensul acesta”, a indicat Socea.
Reprezentanții Spitalului au denunțat subfinanțarea sistemului de sănătate și au explicat că există o „funcționare defectuoasă” a unității medicale, precizând că are cel mai mic tarif pentru un pacient.
„Suntem spitalul de urgență din București cu cel mai mic tarif pe pacient (????.???????????? ????????????), cu toate că deservim două sectoare grele ale Bucureștiului (sectoarele 2 și 3), avem cele mai complexe și dificile cazuri și un procent de 89% urgențe (cazuri grave). Suntem singurul spital cu tarif sub 2.000 lei per pacient. Tarif care s-a majorat din 2019 cu doar 16%!”, se arată în postarea de pe Facebook a Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București.
Doi medici de la Secţia ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” au fost reţinuţi miercuri de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte.
Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă.