Politică

Maia Sandu și regimul său, obsesie totală pentru cenzurarea rețelelor de socializare

Maia Sandu a fost întrebată, într-un interviu la Rock FM, unde crede că a greşit România, dacă a făcut-o, pentru că a fost nevoită să anuleze alegerile prezidenţiale. Sub pretextul propagandei rusești, existente de altfel la Chișinău, acesta ne vorbește de reglementarea rețelelor sociale deși asta ar consta într-o cenzurare a lor, lucru repetat obsesiv atât de aceasta cât și de liderul partidului său PAS, Igor Grosu.

”Eu cred că în România a fost mai dificil, pentru că multe lucruri s-au întâmplat pe platforme şi noi încă nu ştim cum să acţionăm şi cum să ne protejăm democraţia atunci când ea este atacată de pe platforme. Noi vedem cum audio-vizualul este foarte reglementat, iar online-ul nu este reglementat deloc. Şi atunci ne întrebăm ce facem cu conturile neautentice şi ce facem cu amplificarea acestor informaţii care vin de pe conturi neautentice. Deci, în cazul Republicii Moldova, în acest an noi ne-am confruntat cu o situaţie în care aceste fake-uri au ajuns la zeci de milioane. Deci au avut zeci de milioane de vizualizări într-o ţară cu o populaţie foarte mică şi e mai uşor până la urmă să lupţi cu cumpărarea de voturi, pentru că am avut aceste probe. E adevărat că anul trecut probele le-am văzut pe Telegram. Anul acesta Telegramul a schimbat regulile de joc şi nouă ne-a fost şi mai greu decât anul trecut”, a declarat Maia Sandu.

Ea a precizat că atunci când e vorba de manipulare pe reţele Republica Moldova nu are încă instrumente eficiente pentru combaterea acesteia.

”Dar oricum, pentru că poliţia le-a documentat timp de un an de zile şi a acţionat cu o lună înainte de alegeri, aşa încât Rusia să nu reuşească să reconstruiască aceste reţele. Deci oricum am putut urmări banii, de unde vin banii. Şi aici trebuie să spun că ei folosesc criptovaluta. Dar când e vorba de manipulare pe reţele, de dezinformare, de aceste conturi inautentice, eu cred că noi nu avem încă instrumente eficiente şi eu cred că şi discuţia încă nu este suficient de profundă şi serioasă. Chiar în ţările Uniunii Europene pericol este foarte mare. Noi acum am depăşit acest pericol. Dar mă întreb ce se va întâmpla peste 3 ani, peste 4 ani, când vom avea alegeri şi dacă nu se va întâmpla nimic pe reglementarea platformelor împotriva acestor conţinuturi in autentice, lucrurile vor fi mult complicate”, a transmis preşedintele Republicii Moldova.

Maia Sandu a fost întrebată dacă se impune o reglementare mai dură la nivelul Uniunii Europene în privinţa acestor reţele

”Ăsta este şi mesajul meu şi către Comisia de la Veneţia, către Consiliul Europei, către Uniunea Europeană, pentru că Republica Moldova este o ţară mică, cu noi nu discută platformele, deci platformele astăzi nu-şi îndeplinesc nici propriile reguli. Cele anunţate, dacă stăm să analizăm, nu le respectă. Şi atunci cine îi sancţionează? Dacă nu fac asta, e nevoie de nişte reguli care să fie acceptate la nivelul lumii democratice, aşa încât să nu trebuiască Republica Moldova sau altă ţară să încerce de una, de unele singure, să combată. Dar nu este o problemă simplă. Eu mi-aş dori să se discute mult mai serios, inclusiv la nivelul democraţiilor consolidate, pentru că pericolul este mare şi pentru ele, chiar dacă nu toată lumea îl percepe”, a mai declarat Maia Sandu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button