Mai mulți kilometri de pe DN75 au fost inscripționați cu textul: „RUȘINE”. Clujenii din Apuseni protestează împotriva autorităților care nu doresc să reabiliteze drumul

Distribuie acest articol!

Moții s-au revoltat pe administrația județeană din Cluj, după ce reabilitarea DN75 s-a transformat ”într-o cârpeală”, drumul fiind acum plin de gropi, scrie Apuseni.info.

Mai mulți kilometri de pe DN75 au fost inscripționați cu textul „RUȘINE” de la intrarea în Valea Arieșului dinspre Cluj până în Ocoliș.

Reparațiile realizare de drumari în ultima perioadă au nemulțumit oamenii care doresc reabilitarea drumului, nu lucrări care nu țin decât câteva luni.

Protestul nu e nou, în luna mai, zeci de mașini au plecat din Câmpeni și comunele de pe Valea Arieșului pentru a participa la un protest în fața Prefecturii din Alba. Moții solicitau și în primăvară reabilitarea DN 75.

„Deplasarea noastră o vom realiza cu scopul de a atrage atenția asupra stării deplorabile în care au ajuns segmentele DN 75 de la Turda la Câmpeni, pe teritoriul celor două județe. Batjocura, la care suntem sistematic și cinic supuși, trebuie să înceteze! Ne-a ajuns!” susțin organizatorii protestului.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: