JUSTIȚIE

Mai multe asistente vor fi audiate, vineri dimineața, în cazul morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Mai multe asistente vor fi audiate, vineri dimineața, în dosarul deschis la Spitalul Sfântul Pantelimon, în care un asistent reclamă că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI, după administrarea incorectă a unui medicament. Audierile vor începe la ora 9:00.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis o anchetă penală după o plângere venită pe emailul instituției, în care erau reclamate morți suspecte ale unor pacienți la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală.

În reclamație erau informații referitoare la presupusa reducere a dozei de noradrenalină în cazul unor pacienți, ceea ce ar fi putut provoca decesul a 20 de oameni în ultimele zile, conform acelorași surse. Persoana care a formulat denunțul, cadru medical de la Spitalul Pantelimon, a și fost audiată de către procurori.

Și Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că un asistent medical a reclamat faptul că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după administrarea incorectă a unui medicament. Ministerul a trimis Corpul de control la spital:

„În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, în cursul zilei de 11.04.2024, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților.

Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate”, se arată în comunicatul ministerului.

Managerul Spitalului Pantelimon, Bogdan Socea, a declarat că în cele patru zile s-au înregistrat 19 decese la secția ATI, dar că niciun medic nu a reclamat nimic suspect. Totuși, conducerea spitalului a numit o comisie de anchetă și a informat Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor.

„Din ce mi-a spus șefa ATI, au fost 19 decese în acea perioadă. (…) Am numit o comisie de anchetă cu 5 medici de alte specialități. Au început ancheta, strâng documente, vorbesc cu medicii”, a declarat managerul.

Pacienții „aveau probleme complexe, multe probleme asociate. O să se analizeze fiecare caz, cu documentele aferente”, a precizat acesta.

Managerul a precizat și el că un asistent a sesizată că „medicii ar fi scăzut (doza unui medicament, n.red.), nu se știe din ce motiv”.

„Asistenta a sunat-o pe directoarea de îngrijiri. Stiu ca directoarea era în concediu, asistenta nu știu dacă era în timpul lucrului”, a mai spus managerul, explicând că e vorba de un medicament care menține tensiunea când pacienții sunt în stare gravă.

„Facem sesizare către parchet, am sesizat Colegiul, Ministerul Sănătății trimite mâine corpul de control. Am constituit comisie medicală. (…) Trebuie să verificam. E greu de crezut. Sunt fapte care nu pot fi explicate”, a mai declarat managerul.

  • Spitalul Sfântul Pantelimon se află în subordinea Ministerului Sănătății. Secția ATI are 25 de paturi, potrivit informațiilor de pe site-ul spitalului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button