Politică

Alina Gorghiu susține că este perfect constituţională comasarea alegerilor: „Vom modifica legislația”

Alina Gorghiu, susţine că o eventuală comasare a alegerilor de anul viitor este perfect constituţională, coaliţia urmând să decidă dacă se va materializa unul dintre scenariile care pot fi luate în calcul.

Iată ce a spus Preşedintele interimar al Senatului: Conform Constituţiei, doar alegerile parlamentare au termen fix. Cu privire la restul alegerilor, termenele sunt în legi aflate în vigoare. Există argumente de natură juridică şi constituţională pentru comasarea legilor, există argumente care ţin de ce şi doreşte populaţia din România.”

Potrivit lui Gorghiu, există formule de comasare care respectă jurisprudenţa CCR, respectă Constituţia şi deciziile Comisiei de la Veneţia cu privire la acest aspect.

Preşedintele interimar al Senatului consideră că eventuale modificări ale legislaţiei care să permită comasarea alegerilor ar putea fi făcute până la sfârşitul actualei sesiuni legislative.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button