Mahmoud Abbas cere ”încetarea imediată a agresiunii” împotriva poporului palestinian
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a cerut joi „încetarea imediată a agresiunii” împotriva poporului palestinian, într-o primă declaraţie publică de la atacul lansat în urmă cu cinci zile de Hamas împotriva Israelului, care a ripostat cu bombardamente masive asupra Fâşiei Gaza, relatează AFP, citată de Agerpres.
În timpul unei întrevederi la Amman cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, „preşedintele Abbas a cerut încetarea imediată a agresiunii împotriva poporului palestinian” şi a respins „practicile care implică uciderea civililor sau maltratarea acestora în cele două tabere”, potrivit unui comunicat publicat de preşedinţia palestiniană.
Regele Abdullah şi preşedintele Abbas au cerut, de asemenea, măsuri pentru a preveni o deteriorare a crizei în Fâşia Gaza şi au condamnat ceea ce ei au numit „pedepsirea colectivă” a palestinienilor de către Israel, relatează Reuters.
Într-o declaraţie comună, cei doi lideri au avertizat împotriva „creşterii violenţei şi a răspândirii acesteia”, pe măsură ce criza umanitară se agravează pe fondul campaniei intense de bombardamente asupra Fâşiei Gaza, ca replică la atacul devastator al Hamas în Israel.