JUSTIȚIE

Mafia lemnului! Anchetă la Suceava într-un caz de infestare intenţionată a unei păduri cu nade feromonale amplasate pe arbori

Garda Forestieră din Suceava a deschis o anchetă într-un caz privind acte de infestare intenţionată a pădurii, după ce într-o pădure proprietate privată, aflată pe raza comunei Moldoviţa, au fost găsite patru posibile nade feromonale amplasate pe arbori, au anunţat, vineri, reprezentanţii Gărzii Forestiere, transmite Agerpres.

Potrivit acestora, nadele feromonale sunt produse chimice de sinteză care „au rolul de a atrage insectele dăunătoare pentru arbori în curse, unde pot fi numărate şi eliminate”.

„Amplasarea lor se face în baza unui plan exact, în suprafeţe infestate, cu înscrierea într-un inventar şi în baza unor măsuri de management ulterior. Prin numărarea insectelor capturate se determină natura şi intensitatea lucrărilor de combatere necesare. În general, se amplasează o nadă la 50-100 de hectare. Prin amplasarea nadelor pe arbori sănătoşi se atrag insectele în pădurea respectivă şi se produce uscarea ei într-un timp scurt, generând false ‘produse accidentale’ „, au precizat Gărzii Forestiere.

Conform legii, se poate recolta dintr-o pădure doar atât lemn cât creşte, astfel încât volumul şi calitatea pădurilor să rămână constante. Pentru proprietăţile private, această regulă limitează profiturile obţinute deoarece se pot tăia anual doar volume mici.

În momentul în care apar atacuri de insecte şi uscări în masă ale pădurii, se poate solicita tăierea legală de volume mari de masă lemnoasă.

„Menţionăm că anterior faptelor descoperite, în pădurea respectivă se ceruse depăşirea cotei anuale de recoltare a masei lemnoase şi erau puse în valoare câteva sute de metri cubi de produse accidentale. Începând cu anul 2016, distrugerea intenţionată a pădurilor este considerată atentat la securitatea naţională a ţării”, au adăugat specialiştii silvici.

Garda Forestieră a depus o sesizare penală pentru distrugerea intenţionată a pădurii.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button