InternaționalȘtirile 60m.RO

Macron: Incidentul militar Franța-Turcia, „demonstrație” că „NATO e în moarte cerebrală”

Recentele incidente navale care au opus Franța și Turcia în Mediterana, obiect al unei anchete a Alianței Nord-Atlantice, constituie „una dintre cele mai frumoase demonstrații” a faptului că NATO este „în moarte cerebrală”, potrivit AFP.

„Vă trimit la declarațiile mele de la sfârșitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO”, a afirmat președintele francez Emmanuel Macron la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee, relatează Agerpres. „Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstrații posibile”, a adăugat el, apreciind situația drept „intolerabilă”.

Europenii au obținut joi deschiderea unei anchete de către NATO asupra „agresivității” Turciei.

Ankara este acuzată că se opune controlului de către navele Alianței Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia. Două incidente în cursul tentativelor de control asupra unui cargo suspect în Mediterana în 10 iunie se află la originea demersului. Incidentul cel mai serios s-a produs cu o navă franceză angajată într-o misiune a NATO. Nave turcești ar fi amenințat că deschid focul, potrivit Parisului.

Florence Parly, ministrul francez al apărării, a relatat incidentele la o reuniune a miniștrilor apărării din cadrul NATO săptămâna trecută. Opt țări europene i-au susținut cererea.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a evocat un simplu „dezacord între aliați”, anunțând ulterior deschiderea unei anchete pentru „a clarifica tot ceea ce s-a petrecut”.

Sursa: www.euroactiv.ro

  • Marius Lulea (AUR): Planul B al coaliției toxice: USR-PMP-FD
    La acest moment panica este mare la PSD și PNL deoarece nu au nici o șansă să dea primarul orașului București, nu au nici o șansă să dea președintele României și nu mai au nici o șansă, chiar și cu UDMR, să aibă mai mult de 50% din voturile de la alegerile parlamentare. Nu o …
  • Sorin Lavric (AUR): În timp ce coaliția PSD-PNL se pregătește să fraudeze alegerile, ca să pună din nou stăpânire pe toată țara, economia țării a ajuns în colaps
    Că actuala coaliție aflată la guvernare are deja reflexe comuniste nu mai este nicio o noutate pentru nimeni. Comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare, cu încălcarea tuturor regulilor democratice, precum și a recomandărilor făcute de către Comisia de la Veneția, demonstrează din plin deprinderile dictatoriale ale celor două partide. Iar în timp ce coaliția PSD-PNL …
  • Ciolacu, blat cu mafia corporațiilor străine: Supermarket-urile rămân deschise
    Capul mafiei din fruntea guvernului României, Marcel Ciolacu, nu dorește să închidă supermarket-urile în weekend deși acest lucru ar favoriza producătorii români. Totul este lăsat la mila corporațiilor străine. „În încheiere, vreau să închid un subiect care a provocat dezbatere publică, cel legat de programul magazinelor la sfârşit de săptămână. Din semnalele primite din rândul …
  • Ciolacu duce țara în faliment. Deficitul bugetar este colosal
    Marius Lulea, Prim-vicepreședintele AUR, a lansat un atac fără precedent asupra coaliției PSD-PNL, acuzându-le de subminarea democrației prin menținerea sistemului de alegere a primarilor într-un singur tur de scrutin. Această metodă, potrivit lui Lulea, nu doar că este profund nedemocratică, dar a și facilitat apariția și consolidarea unor adevărați „baroni locali”, care domnesc peste comunitățile …
  • PSD și PNL nu se înțeleg pe ciolan la Brașov
    PNL şi PSD nu pot avea un candidat comun pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, aşa cum au pentru Primăria municipiului Braşov, din cauza „aroganţei” ministrului Dezvoltării, liberalul Adrian Veştea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca. Acesta a afirmat că lui Adrian Veştea, lider al PNL Braşov, ar trebui „să-i …
Back to top button