Cel puţin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, arată un raport al Amnesty International

Cel puţin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, Mexicul fiind ţara cea mai afectată, potrivit unui raport Amnesty International (AI) publicat joi, relatează AFP.
„Faptul că peste 7.000 de persoane au murit încercând să-i salveze pe alţii reprezintă o criză de o amploare considerabilă”, a declarat Steve Cockburn, şeful programului de Justiţie socială şi economică al Amnesty International, citat într-un comunicat.
Printre aceste decese, cel puţin 1.320 au survenit în Mexic, „cel mai mare număr cunoscut pentru o singură ţară”, notează raportul intitulat „Preţul plătit pentru îngrijiri medicale”.
Un raport precedent al Amnesty International, publicat pe 13 iulie, menţiona 3.000 de victime în rândul angajaţilor în domeniul sănătăţii în întreaga lume. Situaţia se explică prin creşterea numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 în mai multe ţări, precum şi printr-o disponibilitate mai mare a informaţiilor.
După Mexic se află Statele Unite (1.077 de decese), Marea Britanie (649), Brazilia (634), Rusia (631), India (573), Africa de Sud (240), Italia (188), Peru (183), Iran (164) şi Egipt (159), potrivit Amnesty.
„Toate cadrele medicale au dreptul să fie în siguranţă la locul de muncă, este scandalos că atât de mulţi oameni plătesc cel mai ridicat preţ”, a adăugat Cockburn.
În opinia sa, numărul declarat al victimelor în domeniul sănătăţii ar putea fi mai mic decât cel real în mai multe ţări, iar faptul că guvernul mexican dispune de o situaţie detaliată ar explica numărul mare declarat în această ţară în comparaţie cu alte state.
La nivel mondial, există 26,1 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus şi peste 865.000 de decese provocate de COVID-19.
Sursa: www.digi24.ro
- Marius Lulea, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: un premier fără o meserie, birocrat de profesie
Circulă în spațiul public ideea că propunerea PNL pentru funcția de premier este Siegfried Mureșan, un personaj sinistru, a cărui carieră este legată strict de partidele politice, fără experiență în mediul privat, nici ca antreprenor, nici ca salariat, fără o meserie care să justifice abilitățile cognitive, profesionale, manageriale, economice și administrative necesare pentru a conduce … - Siegfried Mureșan, premierul lui Bolojan: omul nou al vechiului sistem în ambalaj european
Soluția de criză a fost scoasă din vitrina de Bruxelles. Și constă în acest tip special de personaj care apare întotdeauna exact când sistemul are nevoie de o față spălată. O față… Nu neapărat nouă. Nu neapărat curată. Doar suficient de europeană, suficient de tehnocrată, suficient de bruxelleză încât să poată fi vândută publicului drept … - VIDEO Incendiu puternic în portul Agigea. ISU a emis mesaj Ro-Alert
Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, la un depozit de fier vechi din Portul Agigea. Locuitorii din zonă au fost avertizaţi prin mesaj RO-Alert cu privire la degajări mari de fum. ”Incendiu gunoi si fier vechi in port Agigea, Poarta 10. La ora 6:55 a fost transmis mesaj tip Ro-Alert pentru degajari de fum in … - Președintele Serbiei își anunță demisia și convoacă alegeri anticipate
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că va demisiona în câteva săptămâni şi a anunţat organizarea unor alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, relatează Reuters. Demisia lui Vucic vine pe un fond de proteste în Serbia Anunţul lui Vučić a venit după un an şi jumătate de proteste anticorupţie, conduse de studenţi, care au cuprins întreaga … - Dezastru în zootehnie! Laptele importat ajunge mai ușor la procesare, cel din fermele mici se pierde. Deficit comercial: 700 de milioane de euro
România produce 4,4 milioane de tone de lapte, dar importă masiv lactate de un miliard de euro. Consiliul Concurenței explică de ce industria nu reușește să valorifice materia primă într-o analiză sectorială. România produce anual aproximativ 4,4 milioane de tone de lapte crud și ocupă locul 10 în Uniunea Europeană după volumul producției. Cu toate …




