Lux, pișcoturi și protecție politică: CNI, o companie de stat transformată în feudă personală

Salarii uriașe, achiziții de fiță și stenograme incendiare din dosare DNA, Compania Națională de Investiții (CNI) devine simbolul corupției tăcute din instituțiile românești. Deși apar informații grave privind controlul politic și abuzul de resurse publice, șefa instituției, Manuela Pătrășcoiu, rămâne neatinsă de anchete sau sancțiuni. În loc să construiască pentru români, CNI pare că servește doar interesele clientelei de partid.
Într-o Românie în care școlile stau să cadă și spitalele sunt în ruină, Compania Națională de Investiții, în loc să livreze infrastructură publică esențială, pare preocupată de pișcoturi fine și lefuri astronomice pentru conducere. CNI, o instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, se transformă într-un caz emblematic de irosire a banului public și complicitate politică la cel mai înalt nivel.
În fruntea companiei stă de 12 ani Manuela Pătrășcoiu, un director rămas pe poziție în ciuda legăturilor directe cu rețeaua de influență a fostului lider PSD, Liviu Dragnea. „Rețineți că doamna a fost numită de Liviu Dragnea. Pentru că în stenogramele dosarului în care Niculae Bădălău a fost arestat pentru trafic de influență și dare de mită, se arată o luptă pentru contractele pe bani publici și cum finanțările de la Compania Națională de Investiții ar fi obținute prin trafic de influență. În înregistrările DNA, fostul lider PSD se lăudă că ar controla-o pe directoarea CNI, Manuela Pătrășcoiu, și se laudă cum a suflat contracte unor liberali sau cum i-a ajutat cu alte finanțări prin relațiile sale”, atrage atenție Clotilde Armand.
Și mai revoltător este că, în timp ce angajații CNI se bucură de salarii lunare de zeci de mii de lei, cu un vârf de 14.300 de euro lunar pentru Pătrășcoiu, compania cheltuie banii statului pe produse de lux, cum ar fi pișcoturi și cofeturi de lux. Totul în timp ce infrastructura din România e subfinanțată, iar comunitățile locale stau la mila autorităților centrale.
Stenogramele prezentate de Clotilde Armand oferă o privire șocantă în culisele acestei rețele de influență, unde „creierul CNI” este pomenit în mod repetat ca instrument politic. „I-am luat sala de sport de la CNI, la OINACU, la Fabian (…) O chem pe Manuela și îi spun: ”Fă, mânca-mi-ai …dacă nu te calc în picioare, dacă nu îmi dai sala de sport””, sunt declarații din dosar, citate fără rușine. Sau: „Hai cu mine la Manuela la CNI, să-mi dea dispensarul. Zic: uite, mă, îmi băgai un băț în c*r. Fir-ați ai dracu!”, pasaje care nu mai lasă loc de dubii despre cum funcționează lucrurile.
Deși aceste dovezi sunt deja publice, iar anchetele DNA confirmă legături toxice între administrație și politicieni, nimeni nu o trage la răspundere pe directoarea CNI. Dimpotrivă, pare că sistemul o protejează. Manuela Pătrășcoiu nu a mai depus o declarație de avere de patru ani, iar CCR i-a oferit un scut legal: averile mari ale bugetarilor au fost declarate „confidențiale”.
Aceasta este fața reală a statului român: opac, corupt, autosuficient. Iar Compania Națională de Investiții este doar vârful icebergului. În loc să fie un motor al dezvoltării, CNI a devenit o fabrică de sinecuri, unde „crema” politică își servește interesele pe spatele contribuabililor. România reală? Aia cu spitale în ruină și școli fără autorizație ISU, poate să mai aștepte.