Internațional

Lupul paznic la oi: Un pădurar este acuzat de tăiere ilegală de arbori și fals informatic

Un pădurar din judeţul Vâlcea este cercetat penal sub control judiciar, fiind suspectat că a introdus date false în aplicaţia SUMAL privind tăieri de arbori, după care a vândut lemnul provenit de la copaci pe care i-a doborât ilegal.

„La data de 13 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Berbeşti s-au sezizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat de 48 de ani, având calitatea de pădurar ar fi tăiat, fără marcă, arbori din specia fag şi a introdus date false într-o aplicaţie informatică. Materialul lemnos a fost însuşit şi înstrăinat, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 3500 lei”, informează, miercuri, Poliţia judeţeană Vâlcea, conform News.ro.

În urma anchetei şi a probatoriului administrat, pădurarul a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, iar miercuri procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în privinţa acestuia.

Cercetările în acest caz continuă, vizate fiind infracţiuni de fals informatic, tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional şi furt de arbori.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button