CCR a decis dublarea alocațiilor

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului, decizând practic că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute etapizat.
Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a respins, ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, „obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii”, se arată într-un comunicat al CCR.
Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.
Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.
Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis.
Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.
Premierul Ludovic Orban a spus în repetate rânduri că guvernul nu îşi permite dublarea alocaţiilor din cauza lipsei de bani de la bugetul de stat.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat demersul liberalilor de a ataca la CCR legea care respinge creșterea etapizată a alocațiilor: „Nu vă crapă obrazul de rușine? Acest guvern incompetent se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor”.
„Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine?! Același Guvern incompetent care a făcut din deschiderea școlilor o mare bătaie de joc se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor! Azi, peneliștii au contestat din nou la Curtea Constituțională legea votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Asta deși CCR le-a mai spus o dată că bat câmpii și că legea votată de PSD este perfect constituțională”, scria pe Facebook Marcel Ciolacu.
Sursa: G4Media
- Falsurile din DSVSA Timiș care au dezinformat Bruxelles-ul. Focare de PMR, închise fictiv în sisteme informatice în timp ce virusul se propaga prin camioane
Sistemul sanitar-veterinar din România se confruntă cu acuzații de fraudă instituțională și fals în declarații oficiale transmise direct Uniunii Europene. În timp ce dosarele de licitație pentru Circumscripțiile Sanitare Veterinare de Asistență (CSV) sunt evaluate, detalii majore arată cum oficiali din județul Timiș ar fi raportat stingerea fictivă a focarelor de Pestă a Micilor Rumegătoare … - Jaful PNRR cu „baterii descărcate”. Cum decontează MIPE, la nivel național, sisteme de stocare neconforme pe baza unor falsuri grosolane
O investigație scoate la iveală un mecanism prin care fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt fraudate cu complicitatea, sau cel puțin din neglijența crasă, a autorităților statului. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a decontat, la nivel național, sisteme fotovoltaice echipate cu baterii care nu respectă cerințele tehnice minime obligatorii impuse … - Contracte de milioane și suspiciuni de culise: miza uriașă din spatele războiului firmelor de pază de la Metrorex
Cine face afaceri cu statul are garantat succesul! Nu degeaba mai tot românul aleargă fie după angajare la stat, fie după contracte cu cel care deține cel mai sigur buget din această parte de lume. Un exemplu grăitor este cel al firmelor care asigură în prezent „securitatea” în subteran, la metrou. Lăsăm la o parte … - Un medic intră în greva foamei în fața DNA Timișoara
De ce intru în greva foamei în fața DNA Timișoara „Numele meu este Dr. Mihaela Cuțui. Sunt medic stomatolog, fost vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș și avertizor de integritate conform Legii nr. 361/2022,recunoscută și prin instanță. După mai mulți ani de procese,sesizări, avertizări de integritate și demersuri instituționale, după ultima discuție cu dl.procuror -șef … - Caracatița de la vârful Crucii Roșii. Cum a ajuns un fost șef IGSU, rămas fără certificat de securitate și asociat cu penali, să dicteze în organizația umanitară
După dezvăluirile publicate recent de Anchetatorii.ro despre filiala Crucii Roșii Giurgiu și influența turnătorului Marian Măcelaru — dovedit cu decizie definitivă a CNSAS drept colaborator al Securității — ramificațiile rețelei ies la suprafață tocmai la București. Caracatița lui Măcelaru și-a întins tentaculele până la cel mai înalt nivel al organizației naționale. Omul impus de Măcelaru în funcția …




