Consiliul European: Sancțiunile UE împotriva Rusiei, prelungite cu încă șase luni de liderii statelor membre

Liderii Uniunii Europene au convenit să prelungească cu încă şase luni sancţiunile economice împotriva Rusiei pentru rolul său în conflictul din estul Ucrainei şi pentru că nu a implementat acordurile de pace de la Minsk, a anunţat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă după summitul european desfăşurat prin videoconferinţă, informează DPA şi EFE.
Sancţiunile au fost adoptate pentru prima dată la 31 iulie 2014, iniţial pentru o perioadă de un an, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a acordat sprijin separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, acţiuni care au dus la destabilizarea situaţiei din această ţară, potrivit UE. De atunci sancţiunile au fost prelungite la fiecare şase luni. Sancţiunile actuale expiră la 31 iulie, data până la care Consiliul UE are termen pentru formalizarea acordului politic adoptat vineri de către lideri şi publicarea actelor juridice necesare pentru reînnoirea măsurilor restrictive.
Uniunea Europeană a legat relaxarea sancţiunilor de progrese în ceea ce priveşte implementarea Acordului de la Minsk, care prevede o încetare a focului necondiţionată şi ca ambele părţi să-şi retragă armele grele de pe linia de front din estul Ucrainei.
Înainte de decizia de vineri, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron – care sunt implicaţi în negocierile de pace alături de Rusia şi Ucraina sub aşa-numitul format Normandia – şi-au informat omologii din UE cu privire la starea de fapt.
Sancţiunile UE vizează sectoarele finanţe, energie şi apărare ale Rusiei, împiedicând accesul anumitor bănci şi companii ruseşti la pieţele UE şi limitând anumite importuri din UE. Sancţiunile restricţionează, de asemenea, accesul Moscovei la anumite tehnologii şi servicii sensibile care pot fi utilizate pentru explorarea şi producerea petrolului.
Măsuri separate vizează comerţul cu teritoriile anexate Crimeea şi Sevastopol. Acestea au fost extinse săptămâna aceasta cu un an, până la 23 iunie 2021.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Ce blat are Cătălin Drulă cu Piedone, discuții „tête-à-tête” cu capul mafiei
Campania pentru Capitală este plină de jocuri de culise, iar în ultimele zile au apărut tot mai multe suspiciuni privind relația politică dintre Cătălin Drulă (USR) și Cristian Popescu Piedone, personaj profund corupt cercetat de DNA pentru abuz în serviciu și trafic de influență. Deși cei doi se află în tabere diferite la nivel public, … - VIDEO: Trump: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”
Întrebat despre retragerea unor militari americani din România, președintele Donald Trump a spus că relația cu țara noastră este „foarte bună” și că „românii sunt un popor grozav”. La rândul său, secretarul Apărării Pete Hegseth a spus că trupele americane vor române staționate în România, însă vor exista schimbări în privința modului în care se … - Groparul lui Ciolacu este noul consilier al lui Drulă. Bogdan Popescu, omul din umbra lui Coldea
Scena politică se zguduie din nou, după ce informațiile apărute în ultimele zile indică o mișcare surprinzătoare: Bogdan Popescu, personaj enigmatic din culisele PSD și supranumit „groparul lui Ciolacu”, ar fi trecut în tabăra lui Cătălin Drulă, coordonând discret strategia din spatele campaniei progresiste pentru București. Alăturarea este cu atât mai controversată cu cât Popescu … - Consumul scade pentru a doua lună la rând. Politicile lui Bolojan împing economia României spre stagnare și risc de faliment sistemic
Economia României dă semnale alarmante: consumul a scăzut pentru a doua lună consecutiv, un indicator care, în mod tradițional, reflectă starea reală a economiei mai bine decât orice discurs triumfalist. În timp ce Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan insistă că „totul este sub control”, datele arată exact opusul: românii cumpără mai puțin, firmele vând … - Chiriile golesc bugetele familiilor din București! Minim 400 de euro pentru o garsonieră – zero locuințe publice construite în mandatul USR
Criza locuirii din Capitală a ajuns la un nivel intolerabil, iar familiile tinere sunt primele sacrificate într-un oraș care a devenit inaccesibil chiar pentru propriii cetățeni. În București, prețurile la chirii au explodat în ultimii ani, iar astăzi, o simplă garsonieră într-un cartier obișnuit pornește de la 400 de euro pe lună – o sumă …