Putin a lăudat vaccinul rusesc, dar nu l-a făcut. Sputnik V e încă în teste, cu 2-3 luni în urma altor vaccinuri

Președintele rus Vladimir Putin făcea în august un anunț bombă – a dezvăluit primul vaccin împotriva noului coronavirus din lume, menit să ajute Rusia să iasă mai repede din pandemie. Nici acum însă, când țara se confruntă cu al doilea val al pandemiei, vaccinul SputnikV nu e disponibil la scară largă, iar testele clinice care ar trebui să-i demonstreze eficacitatea nu s-au încheiat, relaează CNN.
Putin, care este foarte secretos în ceea ce privește familia sa, anunța atunci că una dintre fiicele sale a fost deja vaccinată, în cadrul testelor clinice din faza incipientă, și că s-a simțit „bine”, pentru a sublinia siguranța vaccinului.
Dar vaccinul a fost aprobat după ce a fost testat doar pe câteva zeci de persoane, înainte de studiile clinice din faza a treia, care sunt esențiale pentru stabilirea siguranței și eficacității sale, atrăgând critici din partea comunității internaționale. Puțin a fost acuzat că a urmărit să câștige capital politic prin acest anunț.
Alexander Gintsburg, șeful Institutului Gamaleya care a dezvoltat vaccinul, a declarat într-un interviu pentru CNN că 17.000 de persoane au participat la studiile de fază 3, dar a recunoscut că doar 6.000 au primit până acum ambele doze necesare pentru a finaliza vaccinarea.
Vaccinul este indicat pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, conform instrucțiunilor de folosire, deoarece nu au fost efectuate studii pe scară largă pe alte grupe de vârstă. Dar, în ciuda acestui fapt, Gintsburg a spus că și persoanele peste 60 de ani se pot vaccina.
Experții internaționali în virologie pun la îndoială afirmațiile Rusiei privind siguranța vaccinului. „Oamenii care au fost imunizați cu acest vaccin nu vor ști dacă vor fi protejați sau vor dezvolta o boală severă până când nu vor lua virusul”, a declarat pentru CNN Konstantin Chumakov, un virolog de top al Rețelei Globale pentru Viruși.
„Pentru asta trebuie să imunizezi o mulțime de oameni și să aștepți până când vor fi infectați, ca să vezi ce se întâmplă. Nu există nimic care să înlocuiască studiile clinice”, a adăugat el.
Spre comparație, începând cu 26 octombrie, BioNTech-Pfizer a raportat că a înscris 42.113 de participanți în studiul de fază 3 din Statele Unite pentru prototipul lor de vaccin, iar 35.771 de persoane au primit deja a doua doză.
Sursa: Digi24
- Iranul, somat de Oana Țoiu să oprească atacurile din Orientul Mijlociu și Cipru – A fost convocat reprezentantul diplomatic al Iranului
România protestează la Teheran… prin ambasada Iranului de la București Ministerul Afacerilor Externe al României a convocat reprezentantul diplomatic al Iranului la București, Javad Karimi, pentru a transmite un protest oficial față de atacurile militare atribuite regimului de la Teheran în Orientul Mijlociu și în Cipru. Convocarea a fost făcută la dispoziția ministrului de Externe, Oana Țoiu, … - Zelenski afirmă că va da adresa lui Viktor Orban soldaților ucraineni dacă va bloca în continuare împrumutul UE de 90 de miliarde de euro
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că îi va da adresa prim-ministrului ungar Viktor Orbán soldaților Forțelor Armate Ucrainene dacă politicianul continuă să blocheze un împrumut de 90 de miliarde de euro către Kiev, potrivit RBC-Ucraina, citat de BBC. „Sperăm că o singură persoană din UE nu va bloca cei 90 de miliarde sau prima tranșă … - Manelistul Dani Mocanu și fratele său pot fi extrădați din Italia
Curtea Supremă a Italiei (Corte Suprema di Cassazione) a pronunțat joi seară hotărârea definitivă prin care autoritățile din Italia sunt obligate să îi predea României pe interlopii Dani Mocanu și Mocanu Ionuț Nando. Manelistul Dani Mocanu și fratele acestuia, Ionuț Nando Mocanu, fugari după o condamnare definitivă în România, au fost plasați în arest la … - Un miliardar din O. Mijlociu se dezlănţuie împotriva lui Trump: „Cine i-a dat autoritatea să târască regiunea într-un război?”
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Orientul Mijlociu s-a dezlănţuit împotriva preşedintelui american Donald Trump şi a pus la îndoială motivele care l-au determinat să lanseze Războiul în Orientul Mijlociu, relatează The Associated Press. Ce acuză omul de afaceri Magnatul Khalaf Al Habtoor din Emiratele Arabe Unite îl acuză pe Trump, joi, în a şasea zi de … - Volodimir Zelenski îi dă o veste proastă lui Viktor Orban înainte de alegeri: Conducta petrolieră Drujba ar putea fi repusă în funcțiune abia peste o lună și jumătate
Conducta petrolieră Drujba, care trece prin Ucraina şi aprovizionează cu petrol rusesc Ungaria şi Slovacia, dar este scoasă din funcţiune în urma a ceea ce Kievul afirmă că a fost un atac rusesc, ar putea deveni operaţională abia peste o lună şi jumătate, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP. „Conform informaţiilor actuale, de acum între o …




