Lucian Mîndruță acuză PSD: De la revoluția din 1989, niciun partid n-a mai ajuns la putere călcând pe cadavre

Distribuie acest articol!

Lucian Mîndruță acuză PSD că a încurajat campaniile negre împotriva măsurilor de prevenire și a vaccinării pentru ca numărul deceselor să crească și astfel să provoace o criză majoră pentru a se cățără înapoi la putere.

„De la revoluția din 1989, niciun partid n-a mai ajuns la putere călcând pe cadavre. Să va aduc aminte ultimul an și jumătate? În care comunicatorii oficiali sau neasumati ai opoziției, pe față sau cu trolii din echipa de online, s-au luptat cu:

Izolarea pacienților în spitale
Carantină
Starea de alertă
Vaccinul propriu-zis
Campania de vaccinare și oricine o susținea
Certificatul verde și în general orice restricții care să împiedice răspândirea bolii? Doar pentru că boală lovea în puterea cu care ei se luptau? Fără să îi pese în vreun fel de victimele colaterale? Nu vă mai aduc aminte. Doar vă spun că acum au fost mai mulți morți decât la revoluție. Și n-a existat nimeni să ridice scutul și să-și apere poporul.

Asta e cea mai mare rușine, ne-intervenția statului profund, a funcționărimii și a instituților de forță, a cultelor multe, în această campanie politică în care unii s-au aliat cu virusul ca să-și doboare adversarii… Poate pentru că n-au înțeles ce se întâmplă? Exact asta, abia asta e cea mai înspăimântătoare ipoteză: și dacă statul nostru și funcționarii lui (mulți și ei conspiratiști) au un IQ de 90 și o inimă de piatră?

A fost nevoie de un virus din Asia că să ne vedem unii pe alții așa cum suntem. Ca la radiografie”, a scris Lucian Mindruta.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat luni seară că liderii PSD „din prima linie” a partidului se vor regăși în funcții de miniștri în noul guvern PSD-PNL

„Colegii cer ca prima linie a partidului, oamenii cu cea mai bună expertiză, să fie propuși miniștri. Mihai Tudose și Sorin Grindeanu au fost prim-miniștri, Rafila e un specialist, domnul Dîncu a fost vicepremier, a condus Ministerul Dezvoltării, are o experiență și doamna Gabriela Firea, administrativă în primul rând. Eu o să solicit colegilor să mergem cu prima linie în acest moment dificil. Ce mi-au cerut colegii: să nu facem niciun rabat, să nu merg la minister cu cineva care nu este pregătit”, a declarat Ciolacu la Antena 3.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: