Opinii

Lucian Davidescu: Pleava societății?

A fost la protest exact România pe care o știu, diversă, cu extremele și exotismele ei. Singura subreprezentată a fost, surprinzător poate, categoria cu venituri mici care te-ai fi așteptat să fie dominantă la o acțiune organizată cu autocarele. Cei mai mulți erau clasa de mijloc de provincie, oamenii care îți deschid ușa la pensiunea lor, care îți pun faianța sau îți plombează măselele, în general oameni care păreau că au treabă pe acasă. Discutau între ei aproape exclusiv de subiectul protestului, cu furie reținută. Per total, energia mi s-a părut totuși pozitivă: oamenii erau asertivi în a cere ce li se cuvine – dreptul de a le fi recunoscut votul – și conștienți că poate va trebui să aibă răbdare și perseverență pentru a îl obține.

Pentru ca să văd apoi tot felul de neterminați cu eforturile lor de a-i demoniza cu tot felul de impresii sau ironii de CAP. Deci în primul rând cât de defect să fii ca să ți se pară inoportun sau chiar ilegitim un protest pentru democrație și să îi disprețuiești pe cei care au participat la el? Ce diferență mai e între tine și aplaudacii lui Iliescu din anii ’90?

Dar apoi am încercat să găsesc ce au toți contestatarii în comun. Și singurul lucru care îi leagă este, poate, surprinzător… Sunt într-o proporție covârșitoare cei care vor fi primii înlocuiți de inteligența artificială. Care nu știu să facă altceva decât să vămuiască relațiile sociale, care au nevoie de putere politică pentru a supraviețui și care putere, în context, ar fi inevitabil totalitară.

Departamentele de suport din corporații, care vor fi înlocuite la o rată de 100 la 1, cum s-a întâmplat când calculatoarele electronice le-au înlocuit pe cele umane, în anii ’50.

Psihoterapeuții bântuiți de propriile fantasme la care ți-ar fi groază să te duci ca să nu ți le dea și ție și față de care chatgpt este *deja* mai util, mai empatic, mai disponibil și muuult, muuult mai ieftin.

Intelectualii, care după cum ar fi spus Jean Baudrillard, sunt „condamnați să dispară atunci când inteligența artificială va erupe pe scenă, la fel cum eroii filmelor mute au dispărut odată cu apariția celor vorbite. Suntem cu toții Buster Keatoni”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button