Politică

Lucian Bode a cerut retragerea cărții bazate pe teza sa de doctorat, după constatarea plagiatului

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut retragerea cărții bazate pe teza sa de doctorat, despre care Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) a constat că include plagiat extins și e “profund viciată”, a spus joi, pentru Edupedu.ro, președintele Comisiei de Etică, Dacian Dragoș. Acesta a precizat că, potrivit înștiințării, editura a spus că se va conforma, iar cartea nu se mai află în circulație sau comercializare.

Dacian Dragoș: “Am primit mesaj de la ministrul Lucian Bode, cum că a cerut editurii să retragă cartea, iar editura a spus că așa va face și că nu se mai află în circulație sau comercializare cartea”.

Când s-a pronunțat, pentru a doua oară, în cazul Bode, pe 11 ianuarie, Comisia de Etică a reluat cererea adresată lui Lucian Bode de a “alinia teza la standardele de etică academică”. Totodată, a cerut Editurii CA Publishing să retragă volumul „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei, cu posibilitate de republicare după corectarea tuturor abaterilor constatate.

În hotărârea din 11 ianuarie, Comisia preciza că, dacă retragerea volumului “Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual” nu este comunicată UBB “într-un termen de 15 zile calculate de la comunicarea prezentei hotărâri, Comisia va sesiza Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru analiza cărții mai sus menționate. Menționăm că, spre deosebire de comisiile de etică, CNECSDTI nu este limitat la sancționarea membrilor comunității academice și de cercetare având și posibilitatea de a decide sancțiuni referitoare la cartea publicată pe baza tezei.”

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button