Republica Moldova

Lovitură pentru gruparea Soros de la Chișinău: Departamentul de Stat al SUA confirmă anularea unui grant de 6 milioane de dolari pentru Republica Moldova

Departamentul de Stat al SUA a confirmat anularea unui grant de 6 milioane de dolari destinat promovării industriei vinicole și turismului în Republica Moldova. Această decizie face parte dintr-o serie de reduceri semnificative ale asistenței externe americane, dispuse de administrația Trump. Informația a fost confirmată pe pagina oficială a Departamentului de Stat, transmite Radio Chișinău, citat de Rador.

Reprezentanții guvernului de la Chișinău au menționat că nu vor comenta acest anunț, fiind vorba de o decizie mai veche a administrației Trump.

În ianuarie 2025, președintele Donald Trump a semnat ordinul care a impus o pauză de 90 de zile asupra tuturor programelor de asistență externă, inclusiv cele administrate de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Această măsură a dus la suspendarea mai multor proiecte în desfășurare, inclusiv a celor destinate Republicii Moldova.

Ulterior, în martie 2025, administrația a anunțat planuri de desființare a USAID, cu scopul de a integra funcțiile agenției în cadrul Departamentului de Stat până la 1 iulie 2025. Această restructurare a fost motivată de dorința de a reduce cheltuielile guvernamentale și de a realinia asistența externă cu prioritățile interne ale SUA.

Premierul Dorin Recean a comentat atunci această decizie, menționând că relațiile dintre cele două state rămân solide. „Va exista, într-adevăr, un impact limitat atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al timpului, dar noi avem încredere că SUA este un partener de încredere al Republicii Moldova și Moldova este de partea intereselor strategice ale SUA pe continentul european”, a declarat atunci prim-ministrul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button