Lovitură finală: invalidarea rezultatelor din turul I al prezidențialelor, la CCR. Nici un vot pentru partidele care au guvernat România 35 de ani

Întâlniri de taină au reunit anumiți lideri din PSD, PNL, USR, FD, și au decis că, imediat după alegerile parlamentare de săptămâna viitoare, CCR să invalideze turul 1 al prezidențialelor și interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu, pe motiv că prin declarațiile sale nu respectă valorile constituționale.
CCR va decide invalidarea alegerilor, iar BEC le va anula.
Ordinul este venit de la Bruxelles, de la vârful CE, și li s-a spus să FACĂ ORICE pentru a împiedica ”destabilizarea flancului militar estic al NATO în ajunul deschiderii războiului direct cu Rusia”, și pentru subminarea planului de pace a lui Trump.
Conform planului stabilit, se așteaptă alegerile parlamentare, unde blocul PSD, USR, PNL, UDMR, FD speră să obțină 60% din locurile din Parlament, promițându-se primarilor din teritoriu fluvii de bani, numai să scoată oamenii de partid la vot.
Li s-a garantat primarilor că vor putea cumpăra liniștiți voturile și că poliția și procurorii nu îi vor deranja.
Mass-media are promisiunea a cel puțin 500 mil euro, bani ce vor ajunge la trusturi de presă, influenceri, că să îl demonizeze pe Călin Georgescu, într-un efort financiar cu mult peste banii ce le-au venit în pandemie și campania de vaccinare.
Tocmai ca presiunea să fie maximă pe judecătorii CCR, inclusiv pe cei mai indeciși, așteaptă întâi alegerile parlamentare, unde speră că ei să obțină majoritatea în Parlament, spunând că este voința „poporului”.
PSD, PNL, USR, UDMR, FD nu se vor expune direct, ci, pentru a evita ura publică, vor împinge înainte persoane particulare, precum Cristian Terheș care au cerut la CCR:
– invalidarea alegerilor de la turul 1 al prezidențialelor
– interzicerea candidaturii lui Georgescu.
Oricum împotriva lui Călin Georgescu au fost deja depuse plângeri penale pentru infracțiuni contra siguranței statului, și dacă pierde alegerile, se vor face presiuni politice să fie arestat.
Legat de temerea că ar putea izbucni revolte de stradă, liderii politici au primit studii sociologice, care arată că ele, la fel că în pandemie, vaccinare, nu vor exista, singura frică fiind-le de eventuală mobilizare la vot a românilor, pentru partidele suveraniste, singurul lucru care mai stă între planul lor și atingerea obiectivelor ce li s-au impus.
Sunt mulți alți lideri politici care s-au dezis de acest plan, dar nu se ține cont de părerea lor, miza este prea mare, și pericolul ca Donald Trump să aibă un aliat în România îi îngrozește.