Lovitură de teatru: Proiectul legii pensiilor speciale – adoptat; se întoarce la Senat
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale, actul normativ urmând să se întoarcă la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Senat.
S-au înregistrat 196 voturi „pentru”, 32 „contra” şi 14 abţineri.
„Precizăm că amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conţinut juridic şi existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, a proiectului de Lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Legea se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă”, se precizează în raportul comisiilor de specialitate.
„Actul normativ are în vedere calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii”, se mai precizează în documentul citat.
Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată la pensii pe bază de contributivitate până în 2043, a precizat preşedintele comisiei, Adrian Solomon (PSD).
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a precizat, după adoptarea proiectului, că actul normativ „va merge la Senat pentru adoptarea articolelor pentru care Senatul este for decizional”.