Lovitură de teatru pe piața de electricitate: Unul dintre cei mai mari furnizori vrea să se retragă din statutul de furnizor de ultimă instanță
CEZ Vânzare, unul dintre marii furnizori de energie electrică din România, cu circa 1,4 milioane de clienți, intenționează să renunțe la statutul de furnizor de ultimă instanță (FUI) și a notificat în acest sens Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit unor surse apropiate situației, citate de economica.net.
Potrivit sursei citate, Comitetul de Reglememtare al ANRE urmează să discute cererea companiei în ședința Comitetului de Reglementare care va avea loc miercurea aceasta.
CEZ Vânzare ar fi urmat să fie FUI desemnat în luna noiembrie, potrivit mecanismului de rotație impus de ANRE. Așadar, în acea lună, compania ar fi urmat să preia obligatoriu toți clienții casnici și, la cerere, clienții non-casnici care ar urma să rămână fără furnizor, din diverse motive.
CEZ Vânzare are circa 1,38 milioane de clienți casnici și comerciali dintre care circa 1,3 milioane de casnici. Este firma de furnizare deținută de grupul ceh CEZ în România, care a fost cumpărată, odată cu toate celelalte active (distribuția, parcul eolian din Dobrogea, microhidrocentralele din Caraș) de către Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), într-o tranzacție totală de 4,7 miliarde de lei.
Compania este vizată de o preluare, chiar din partea Hidroelectrica.