Liviu Dragnea susține că există un „plan diabolic” pentru acapararea României

Fostul lider PSD Liviu Dragnea avertizează că România ar fi vizată de un „plan diabolic” menit să ducă la preluarea controlului total asupra țării. Într-o intervenție la emisiunea „Marius Tucă Show”, Dragnea a explicat care sunt, în opinia sa, pașii prin care se realizează acest plan: sărăcirea populației, inducerea fricii și distrugerea capitalului românesc.
Liviu Dragnea a declarat, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, că în România s-ar desfășura un proces sistematic de acaparare a țării, prin măsuri care ar urmări slăbirea economiei și dependența populației de stat.
„Când vrei să preiei controlul total al unei țări, sunt niște pași pe care trebuie să îi faci. Unul dintre acești pași este sărăcirea populației, a început și urmează mai rău. După asta, alimentarea unei frici permanente, cu diverse ținte, cu diverse cauze. Lumea să stea săracă, dar în afară de asta îmi e frică și că vine Putin peste noi, îmi e frică și de ciclon, după care vine vortexul polar, e la ușă. Oamenii nu trebuie să mai aibă timp să se gândească la proteste, trebuie să aibă mereu o frică de ceva și probleme cu ce pun mâine pe masă.”
Fostul lider PSD consideră că economia românească este deliberat slăbită prin măsuri care lovesc în firmele locale și în fermieri:
„Pe lângă asta, distrugerea capitalului românesc. Micile firme sunt lovite, sunt aduse în sapă de lemn, pentru ca apoi să fie preluate pe nimic. Firmele intră ori în faliment ori în insolvență.
Ce se întâmplă cu fermierii din România este incredibil. În nicio țară Guvernul nu a lovit atât de puternic în fermierii din țara respectivă. Cu excepția a doi, trei investitori, culmea, străini care mai țin în viață agricultura din România, în rest Guvernul îi distruge pe fermieri, băncile nu au investit nimic.”
Dragnea a acuzat și intențiile de vânzare a companiilor de stat, despre care spune că ar face parte din același plan:
„În tot acest plan, ulterior se începe cu distrugerea economiei și vedeți că deja au început discuțiile să vândă companiile de stat pe pachețele, pachețele.”
În opinia sa, toate aceste măsuri ar fi menite să submineze economia națională, să reducă independența financiară a românilor și să permită preluarea controlului țării de către grupuri externe de interese.
Declarațiile lui Liviu Dragnea au stârnit reacții mixte în spațiul public — unii au catalogat afirmațiile drept alarmiste, în timp ce alții le-au privit ca pe o critică dură la adresa guvernului actual și a politicilor economice din ultimii ani.