Politică

Ligia Deca, despre greva generală a profesorilor: Vreau să cred că nu ajungem la această formă de protest

Ministrul Educației, Ligia Deca, a reacționat după ce profesorii au anunțat că mâine, 17 mai 2023, intră în grevă de avertisment, iar luni, 22 mai 2023, vor intra în grevă generală.

„Vom face tot ce putem pentru a evita greva generală a profesorilor. Consider că, în ceea ce privește actul educațional, el trebuie afectat cât mai puțin de astfel de chestiuni. Există perspectiva unei întâlniri, la nivelul liderilor coaliției, în zilele următoare. Vreau să cred că nu ajungem luni la această formă de protest.

Și vom face tot ceea ce ne stă nouă în putință, de la ministerul Educației, pentru ca discuțiile pe revendicările cadrelor didactice să fie purtate cu succces, în așa fel încât să ajungem la ceea ce ei își doresc, ca obiectiv macro: la o salarizare decentă și motivantă”, a declarat Ligia Deca.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button