Inițiativa USR de desființare a Secției Speciale intră luni în dezbaterea Comsiei juridice a Senatului

Propunerea legislativă a USR de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților intră luni în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, urmând ca apoi să fie transmisă plenului Senatului, forul decizional, pentru dezbatere și vot final.
Pe 30 iunie Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa cu 167 voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă” şi 25 abţineri.
Propunerea legislativă, iniţiată de 41 de parlamentari de la USR şi de deputata neafiliată Ana Birchall, are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere, potrivit expunerii de motive, „toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă”.
La dezbaterile din Camera Deputaților, deputatul USR Stelian Ion a solicitat adoptarea proiectului. „Această secţie ar fi trebuit demult desfiinţată (…) Cine nu votează proiectul consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia”, a afirmat Stelian Ion, unul dintre iniţiatorii proiectului.
De asemenea, Ana Birchall a făcut un apel la adoptarea proiectului. „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este văzută ca fiind cooperativa ‘Nufărul’ de curăţire a magistraţilor care nu fac cinste acestei funcţii”, a spus Birchall.
În replică, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că cine doreşte desfiinţarea secţiei vrea subordonarea justiţiei.
„În decizia CCR din 2018 s-a spus că înfiinţarea secţiei constituie o garanţie legală a principiul independenţei magistratului. Practic, cine doreşte desfiinţarea secţiei doreşte o subordonare a justiţiei. (…) Vreţi să ne întoarcem în perioada în care Portocală şi alţii de la Ploieşti făceau anchete cum voiau? O rog pe doamna procuror general Scutea să dea tot concursul pentru o eficientă şi bună funcţionare a secţiei. O adevărată independenţă a justiţiei este dată prin buna funcţionare a acestei secţii”, a spus Iordache.
Sursa: www.g4media.ro
- Maia Sandu invită firmele românești să investească în Republica Moldova, dar cu riscuri majorePreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat o invitație companiilor românești de a investi în țara vecină, subliniind beneficiile financiare din partea Uniunii Europene, dar fără a menționa incertitudinile economice și politice care ar putea afecta aceste investiții. În cadrul Forumului Economic „Investiţii – Dezvoltare – Integrare Europeană” de la Chişinău, Maia Sandu a subliniat …
- Controalele ANPC s-au transformat într-un spectacol al opulenței: Piedone cu cizme de 624 de euroCristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 și actual președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a reușit să atragă atenția, dar nu datorită măsurilor luate în cadrul controalelor sale, ci datorită unui detaliu vestimentar care a devenit rapid un simbol al luxului ostentativ: cizmele sale de 624 de euro. În timp ce …
- Șefa UPU de la Spitalul Județean Constanța dată afară pe motiv că „e nevoie de un bărbat” pentru funcție: un abuz flagrant de discriminare!Managera Spitalului Județean Constanța a decis să o demită pe șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Rodica Tudoran, sub pretextul că funcția ar trebui ocupată de un bărbat. Aceasta a justificat schimbarea prin nevoia unui lider care „să poată alerga între heliport și spital”, un discurs profund discriminatoriu. Incidentul a stârnit un val de reacții …
- Cererea americană de ouă din România respinsă din cauza reglementărilor UEAmericanii au solicitat ouă din România pentru a suplini deficitul cauzat de epidemia de gripă aviară, însă legislația sanitar-veterinară europeană și condițiile impuse de SUA fac imposibilă îndeplinirea cerințelor, lăsând țările europene într-o poziție vulnerabilă pe piața internațională. Statele Unite au adresat o cerere pentru importul de ouă din România, dar livrările nu pot fi …
- Economia României în pericol: Inflația și concedierile amenință industriile auto și conexeIndustria auto românească se confruntă cu riscuri majore din cauza taxelor impuse de Statele Unite, iar un val de concedieri este iminent. Pe lângă aceste probleme, inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare a românilor, iar prognozele economice sugerează o înrăutățire a situației pe termen scurt. România se află într-un moment extrem de delicat din …