Politică

Liderii federațiilor sportive discută demiterea ministrului Eduard Novak

Peste 20 de preşedinţi de federaţii sportive naţionale s-au întâlnit, joi, la sediul COSR, pentru a discuta problemele financiare cu care se confruntă, iar la reuniune şi-a făcut apariţia şi Eduard Novak, ministrul Sportului fiind de acord să participe şi la o întrevedere cu toţi liderii coaliţiei de guvernare şi ai partidelor de opoziţie, transmite Agerpres. O parte dintre şefii structurilor sportive au fost prezenţi online, prin intermediul platformei Zoom.

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii federaţiilor au convenit să solicite o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă şi liderii Coaliţiei de guvernare, care să fie mediată de COSR „pentru a discuta problema subfinanţării sportului românesc”.

Finanțarea – marea problemă

Reprezentantul unei federaţii sportive prezent la întâlnire a precizat, pentru AGERPRES, că s-a solicitat „indexarea imediată a tuturor bugetelor cu cel puţin rata inflaţiei” şi „rezolvarea urgentă a trei probleme de finanţare, una legată de neacoperirea cheltuielilor generate de participarea sportivilor români în campania de calificări pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, respectiv, a doua speţă ce rezidă din subfinanţarea centrelor de copii şi juniori ale federaţiilor naţionale, plus lipsa fondurilor pentru activităţile de formare şi perfecţionare a antrenorilor şi personalului tehnico-administrativ”.

Totodată, preşedinţii de federaţii vor cere „cooptarea federaţiilor naţionale în orice proiect de schimbare legislativă a Legii Sportului 69/2000 şi a oricărei legi, Ordonanţă de Guvern sau Act Normativ cu adresabilitate către sportul românesc”.

Cozmin Gușă: „A fost bine venit, chiar dacă nu a fost invitat”

Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, pentru AGERPRES, că reprezentanţii structurilor sportive i-au prezentat ministrului încă o dată problemele financiare cu care se confruntă, după împărţirea bugetelor.

„Noi am convocat astăzi o întâlnire prin mijlocirea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care s-a oferit să medieze conflictul existent între federaţii şi minister. Au fost peste 20 de federaţii sportive reprezentate. Nu a fost o întâlnire de dezbatere, ci pentru a decide felul în care vom comunica cu Guvernul şi cu puterea politică, având în vedere nemulţumirile reclamate şi având în vedere starea de criză gravă în care se află sportul românesc. La întâlnire a venit fără să fie invitat, pentru că el urma să fie invitat ulterior, în urma unei decizii a noastre, şi ministrul Sportului, împreună cu secretarul general al ministerului şi cu un consilier, într-un mod intempestiv. Dar, într-un final, a fost bine venit, chiar dacă nu a fost invitat. Omul a putut să afle pentru a nu ştiu câta oară de la cei prezenţi despre problemele acute, despre faptul că suntem total descoperiţi, legat de finanţarea sporturilor olimpice în an preolimpic, că multe federaţii nu mai au bani pentru competiţii începând din primăvara acestui an, în baza bugetului alocat”, a afirmat Guşă.

Ministrul Novak a fost invitat la o întâlnire pe care preşedinţii de federaţii doresc să stabilească cu premierul Nicolae Ciucă şi ceilalţi lideri ai partidelor din coaliţia guvernamentală, dar şi cu şefii partidelor de opoziţie.

„Nu s-a lămurit mai nimic, dar la întrebarea mea dacă va participa la o întâlnire pe care vrem să o convocăm săptămâna viitoare cu prim-ministrul şi liderii coaliţiei, dar şi liderii partidelor din opoziţie, pentru că aici este vorba de o voinţă politică unanimă, şi-a dat acordul că va participa”, a spus preşedintele FRJ.

Reprezentanţii federaţiilor s-au pus de acord ca fiecare să prezinte cele mai mari cinci probleme cu care se confruntă, care să fie comunicate liderilor politici.

„Ca să ne putem organiza, fiecare federaţie va face un punctaj cu cinci probleme până la întâlnirea pe care urmează ca noi să o convocăm astăzi, să o solicităm la nivelul lui Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Hunor Kelemen şi, desigur, partidele din opoziţie, AUR şi USR. Acum, care va fi formatul, nu mai depinde de noi. Noi am dori ca treaba asta se desfăşoare la COSR, care s-a oferit să medieze, pentru că evident ne aflăm într-un mare conflict generat de înţelegerea inexactă a nevoilor sportului şi a neprioritizării sportului de către Guvern. Cele peste 20 de federaţii prezente, cu probleme acute, grave, reprezintă o masă tăcută de multe milioane de suporteri români, alţii din afara fotbalului, pentru că fotbalul nu are problemele astea. Şi e justificat să fie ascultaţi aceşti preşedinţi de federaţii, pentru că altfel toată treaba se îneacă. Discuţiile au cuprins şi finanţările de la alte ministere, altele acute legate de împărţirea bugetului actual şi a faptului că acea comisie la care se face referire nu a funcţionat în împărţirea bugetului. Şi chiar ministrul a explicat că ar fi împărţit bugetul după numărul de medalii, dar modul s-a dovedit a fi defectuos în cazul multor federaţii, printre care şi judo, unde nu s-au înregistrat toate medaliile”, a mai spus Cozmin Guşă.

Bani prea puțini

Mai mulţi preşedinţi de federaţii sportive, printre care cele de canotaj, scrimă, handbal, judo, nataţie, lupte, box sau atletism, au declarat, pentru AGERPRES, că sumele alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Sportului pentru anul 2023 sunt insuficiente. Ei au invocat creşterea preţurilor pentru participările la competiţiile internaţionale, reclamând totodată faptul că nu s-a luat în calcul inflaţia anunţată oficial.

Comparativ cu sumele primite în 2022, 8 dintre cele 18 federaţii sportive au bugete mai mici în acest an, cea mai substanţială scădere fiind înregistrată de Federaţia Română de Judo, cu peste 2,7 milioane de lei mai puţin.

La capitolul finanţări mai mari comparativ cu anul precedent, Federaţia Română de Gimnastică a înregistrat cea mai mare creştere, cu plus 1,35 milioane de lei, urmată de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, cu plus 1,3 milioane, şi Federaţia Română de Ciclism, cu plus 1,2 milioane de lei.

Suma totală alocată de Ministerul Sportului pentru asociaţiile sportive naţionale pentru 2023 este de 162.088.000 de lei.

Conform bugetului adoptat pentru 2023, Ministerul Sportului are anul acesta un buget de 581,5 milioane de lei, cu 60 de milioane în plus faţă de faţă de execuţia preliminară din 2022.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button