Lider sindical din Poliție: Astăzi avem parte de prostituție profesională
Liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, critică una dintre cele mai ample acţiuni derulate, în prezent, la nivel naţional, de Ministerul Afacerilor Interne, acţiunea denumită „Blocada”, spunând că singurul ei scop este să poată fi livrate cifre și statistici pe care instituția să le poată prezenta în presă.
„Încep să fie tot mai mulţi poliţişti care nu mai acceptă compromisurile, care nu mai acceptă prostituţia profesională, pentru că astăzi avem parte de prostituţie profesională. Vă dau un singur exemplu: avem planul de acţiune la nivel naţional care se numeşte Blocada. De două săptămâni există. (…)
Avem acest plan de acţiune dispus de la nivel central pentru toate judeţele. Nu contează că avem specific diferit în acele judeţe, nu contează că avem de gestionat o situaţie operativă diferită. Nu contează absolut nimic altceva decât să raportăm cifre şi statistici pe care ulterior Ministerul (Afacerilor Interne – n.red.) să le prezinte mass-media”, a afirmat Cosmin Andreica, joi seară, la Digi 24.
Liderul sindicatului Europol s-a întrebată cu ce îi ajută pe jurnalişti că au fost achitate un anumit număr de contravenţii.
Pe de altă parte, în aceeaşi seară, şi la acelaşi pot de televiziune, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că în urma acţiunii „Blocada”, lansată la 30 iunie, au fost constatate „cifre extrem de îngrijorătoare” – 33.000 de controale, 22.000 de sesizări penale, 1,6 milioane contravenţii – arată „fenomenul cu care se confruntă Poliţia Română: o lipsă de respect a legii în trafic, arată o problemă de educaţie”.