Politică

Lider politic rus, după explozia de pe Podul Crimeii: Este timpul să ne războim! Brutal!

Liderul partidului „Rusia Justă”, Serghei Mironov, a declarat că, după explozia care a distrus o parte a podului din Crimeea, este timpul să înceapă un război adevărat.

„Operațiunea militară specială s-a ÎNCHEIAT. Este timpul să ne războim! Brutal, chiar brutal. Fără să se țină cont de vreo cenzură din partea Occidentului. Nu vor mai exista sancțiuni! Cuvinte mai rele nu vor mai fi spuse! Trebuie să ne facem treaba noastră. Am început, mergem până la capăt. Nu există cale de întoarcere! E timpul să răspundem!”, afirmă Mironov potrivit presei ruse.

Și Ministerul de Externe a reacționat la explozia de pe pod.

„Reacția regimului de la Kiev la distrugerea infrastructurii civile demonstrează natura sa teroristă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Mulți au amintit de mesajul vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, din 21 aprilie, în acest sens.

„Unul dintre șefii ucraineni încăpățânați a spus că podul din Crimeea ar trebui lovit. Sper că înțelege care va fi ținta represaliilor”, a scris Medvedev la acea vreme.

Vă reamintim că astăzi, 8 octombrie, în cursul dimineții, un incendiu puternic a izbucnit pe Podul Crimeii după o explozie. Ulterior s-a aflat că Putin a ordonat crearea unei comisii guvernamentale din cauza evenimentului extraordinar de pe podul Crimeii .

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button