Liberali cu state vechi cer retragerea sprijinului politic pentru Alexandru Muraru: prin declarații atrage ura românilor

Liberali cu state vechi în partid cer retragerea sprijinului politic pentru Alexandru Muraru. Ei consideră că seria de declarații recente făcute în spațiul public cu privire la istoria românilor fac rău imaginii partidului și atrag asupra PNL nemulțumirea și ura românilor.

Alexandru Muraru a fost trimis la București de către organizația PNL Iași, cea care se afla în pas de dizolvare până ce primarul în funcție, Mihai Chirica, a decis să treacă de la PSD la PNL.

Alexandru Muraru este un apropiat al lui Costel Alexe, președintele consiliului județean Iași, fost ministru al mediului. Costel Alexe s-a ales cu mai multe dosare penale după ce în timpul pandemiei, când românii erau ținuți în case, importante cantități de lemn au fost scoase ilegal din pădurile României. Costel Alexe ar fi avut o legătură cu această situație iar procurorii au descoperit această legătură.

Și asupra declarației de avere a lui Alexandru Muraru există mari semne de întrebare. Acesta a scris că are nu mai puțin de 12 împrumuturi bancare. La momentul de față el este parlamentar român iar veniturile lunare sunt undeva în jurul valorii de 13.000 de lei, sumă care nu poate acoperi și nevoile de viață ale unei familii normal și ratele exorbitante ce le are de returnat.

Așa cum reiese din declarația de avere Alexandru Muraru și-a cumpărat un loc în parlamentul României depunând bani în contul de campanie, bani ce au fost cheltuiți de partid dar se pare că s-au întors pe alte căi exact la cel care i-a depus. Informația urmează să fie verificată, dar se pare că s-au făcut plăți către firme din imediata apropiere a lui Alexandru Muraru.

Liberalii sunt nemulțumiți că Alexandru Muraru a făcut mai multe referiri chiar la adresa unor fruntași ai partidului din perioada interbelică și care au făcut cinste României. Ulterior acești fruntași au fost arestați de comuniștii veniți pe tancurile sovietice.

%d blogeri au apreciat: