Știrile 60m.RO

Legea anti-Tel Drum, prin care firmele cu acțiuni la purtător sunt excluse de la contracte cu statul, a trecut de Parlament

Firmele care nu au un acționariat transparent nu vor putea participa la procedurile de achiziţie publică, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți, decizional de Camera Deputaților. Actul normativ exclude din procedura de atribuire a contractului cu statul a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător.

Pentru acest proiect legislativ s-au exprimat 275 de deputați iar 3 s-au abținut.

Propunerea legislativă completează Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.

„Societăţile comerciale care au decis să aibă un acţionariat netransparent să nu poată participa la procedurile de achiziţie publică, respectiv excluderea din procedura de atribuire a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător”, arată obiectul de reglementare.

Unul dintre inițiatorii legii, Florin Roman, liderul deputaților PNL spune că astfel nu vor mai avea loc „afacerilor dubioase de tip Tel Drum, folosite de Liviu Dragnea, pentru a se îmbogăți din bani publici”.

„Practic, Liviu Dragnea, în calitate de Președinte al CJ Teleorman semna ca ordonator principal de credite, alocarea unor sume fabuloase către SC Tel Drum, al cărui acționar ascuns era direct sau prin intermediari.

Legea care merge la promulgare interzice atribuirea de contracte din bani publici către societăți comerciale cu acționariat ascuns. Astfel, dacă societatea refuză declararea acționarilor este eliminat obligatoriu din procedura de atribuire. Motivul este unul simplu: necunoașterea acționariatului nu poate determina din timp un prezumtiv conflict de interese între ordonatorul de credite și beneficiar”, arată un comunicat de presă emis de parlamentar.

Sursa: www.digi24.ro

  • Anca Alexandrescu: „Cîrstoiu nu va mai fi candidatul Coaliției”
    Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, a declarat că medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul coaliției PSD-PNL pentru alegerile la Primăria București. Totodată, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a declarat pentru Realitatea Plus că „nu mai zice nu” unei eventuale propuneri din partea celor două partide. „În prezent, susținere au Robert Negoiță …
  • Directorul DSVSA București, Ovidiu Zvorișteanu, a fost destituit! Dan Motreanu își pierde sponsorul principal fix în campania electorală
    Europarlamentarul Dan Motreanu își pierde sponsorul principal fix în campania electorală. Ovidiu Zvorișteanu a fost demis. Culegătorul de șpăgi pentru mafia liberală ținut abuziv în funcție de șeful ANSVSA, Alexandru Bociu. Zvorișteanu Ovidiu este susținut de Dan Motreanu la conducerea DSVSA București, încă din anul 2012, o instituție parazitată de doctori șpăgari și controale direcționate …
  • Infractorul Negoiță vrea să candideze la primăria Capitalei în locul dr. Cîrstoiu
     Infractorul Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în contextul în care oferea consultații la clinica privată a familiei în timp ce avea funcția de manager al Spitalului Universitar. Negoiță …
  •  Iohannis vulnerabilizează SRI
    Fostul șef al spionajului românesc  gen. SIE Silviu Predoiu  este prima voce din sistem care avertizează explicit asupra riscului creat de absența unui director al SRI din vara anului trecut. Într-un interviu acordat lui Alexandru Răducan la Canal 33, Predoiu a spus că această situație creează SRI o serie de handicapuri, în special în relațiile cu …
  • Vicențiu Mocanu, candidatul AUR la Primăria Râmnicu Vâlcea este favorit în sondaje
    Liderul AUR, George Simion, s-a deplast, miercuri, în municipiul Drăgășani, acolo unde partidul său câștigă tot mai mult teren, ca urmare a recentelor repoziționări de pe scena politică. Un sondaj intern comandat de PSD repoziționează scena politică.  George Simion a participat, la Drăgășani, la lansarea candidaților AUR la alegerile locale din județul Vâlcea. Vicențiu Mocanu, …
Back to top button