Politică

Legăturile premierului Bolojan cu mafia imobiliară, contracte cu dedicație pentru firmele de casă

Ilie Bolojan a fost primar al municipiului Oradea în perioada 2008-2020, timp în care ar fi comis numeroase abuzuri, potrivit jurnaliștilor de la EBihoreanul.ro. Acesta avea obiceiul să facă concedieri în masă an de an, susține presa locală. Peste 3.000 de oameni și-au pierdut astfel locurile de muncă fără un motiv legal. Însă, posturile nu erau desființate, ci erau aduși alți oameni în loc, apropiați ai actualului premier.

De altfel, comportamentul lui Ilie Bolojan era tras la indigo cu cel al primarului Nicușor Dan. Potrivit presei locale, acesta evita audiența cu oamenii care aveau nevoie de ajutorul lui. Doar în campaniile electorale pentru alegerile locale, Bolojan ieșea printre oameni și se prefăcea că le ascultă nemulțumirile.

Culmea, Ilie Bolojan era criticat chiar de cei cu care astăzi se află în coaliția de guvernare. Un consilier UDMR povestește cum îi trata Ilie Bolojan pe cei cu funcții mai mici. Kiss Gabor susține că acesta era arogant și nu asculta părerea nimănui în ședințe.

Premierul Ilie Bolojan este acuzat, de presa locală, că ar fi demolat ilegal casele unor oameni din Oradea. Iar în locul lor ar fi amenajat locuri de parcare.

De altfel, orădenii se plâng că sunt prada mafiei imobiliare. Mai mult, instanța a stabilit în acest caz că Ilie Bolojan ar fi făcut „exces de putere”, dar cei de la Ebihoreanul.ro. susțin că nu au fost luate măsuri în acest caz.

Se pare că și centura orașului Aleșd este construită prin cartierul de case noi, spre disperarea locanlicilor. Totodată, în Oradea se construiesc, sub semnătura lui Bolojan, pasaje subterane care costă sume uriașe. Asta, în timp ce străzile sunt neasfaltate, iar clădirile vechi au fost reabilitate doar pe hârtie, spun jurnaliștii.

Pentru Ilie Bolojan și apropiații acestuia, accesarea fondurilor europene a devenit o „afacere”, acuză Ebihoreanul.ro. Asta, pentru că doar firmele de casă ar fi avut acces la proiecte pe bani mulți.

Mai mult, Ilie Bolojan ar fi fost prins de nenumărate ori conducând cu viteză, însă a fost amendat doar în județele Arad și Satu Mare. Se pare că autoritățile din Oradea închideau ochii la derapajele actualului premier, spun jurnaliștii.

Și partenera de viață a lui Ilie Bolojan pare că îi calcă pe urme. În 2022, aceasta ar fi rămas fără permis după ce ar fi condus cu viteză excesivă, culmea, o mașină a primăriei Oradea.

Povestea dintre Ilie Bolojan și partenera de viață pare una desprinsă din filme. Cei doi ar fi fost la început amanți, spun jurnaliștii. În cele din urmă au divorțat amândoi în ciuda suferinței provocate copiilor pe care îi au.

De când a fost numit în funcția de premier, Ilie Bolojan pare că vrea să îi aducă pe români în pragul sărăciei cu măsurile drastice. Dar și el vrea să pară modest. Asta, pentru că își ține averea ascunsă. Din declarațiile lui de avere rezultă că după trei mandate de primar și unul de președinte la Consiliul Județean Bihor cu venituri foarte mari el este mai sărac decât la începutul carierei politice. Ilie Bolojan ar avea doar un apartament și nu prea mulți bani în cont, spun jurnaliștii. Realitatea Plus a cerut un punct de vedere de la actualul premier, dar până la această oră nu a sosit vreun răspuns pe adresa redacției. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button