În România se petrece un paradox revoltător: laptele este cumpărat de la fermieri cu mai puțin de 2 lei pe litru, în timp ce costul real de producție depășește 3 lei. Diferența nu este o problemă de eficiență, ci un drum sigur spre faliment. Fermele se închid una după alta, iar statul asistă pasiv, fără niciun plan de salvare.
În același timp, același lapte ajunge pe rafturile magazinelor la 8–10 lei litrul. Cine câștigă? Cu siguranță nu fermierul și nici consumatorul. Profitul este capturat pe lanțul intermediar, într-un sistem dezechilibrat, tolerat și protejat de lipsa de reglementare și de indiferența guvernamentală.
Fermierii români plătesc furaje scumpe, energie scumpă, taxe mari și credite cu dobânzi ridicate. Sunt presați să vândă sub cost, adică să muncească în pierdere. Asta nu este piață liberă, ci abuz economic.
Când distrugi producătorul local, distrugi securitatea alimentară. Iar când laptele românesc dispare, vom importa lapte mai scump și mai slab calitativ. România nu are o problemă de resurse, ci de politici care protejează specula, nu munca.
