Politică

La Verita: „Democrația în Europa e suspendată, libertatea a ajuns o batjocură”

”Vă întrebați de ce majoritatea absolută a europenilor nu merg la vot, iar majoritatea celor care votează preferă de obicei pe cei mai îndepărtați de establishment și de mainstream sau cel puțin pe cei care par a fi așa. Apoi vă mirați că o mare parte dintre europeni, și mai mult de nouă zecimi dintre italieni, se opun înarmării Europei și trimiterii de soldați în Ucraina, așa cum ar dori oligarhii europeni și curțile și falangele lor. Și nu e vorba de pacifiști, care sunt doar o minoritate, ci de oameni obișnuiți. Apoi sunteți surprinși că o mare parte dintre tineri sunt gata să renunțe la democrație și la libertatea politică în numele eficacității și al deciziilor rapide” scrie cunoscutul scriitor și jurnalist italian Marcello Veneziani, de la ziarul La Verita, într-un material intitulat ”Cine se opune eurocrației este un delincvent.

”Dar după sentința împotriva lui Marine Le Pen, ba chiar după castrarea ei chimică și judiciară, ineligibilitatea ei la prezidențialele din Franța, avînd în vedere că în prezent deține primul loc, concluzia mi se pare riguroasă: democrația în Europa este suspendată, este sub atac, împreună cu libertatea politică. Au pus brățara electronică democrației liberale. A fost manipulată, violată, negată.

În Occident mai există libertatea de a trăi, de consum și de moravuri, libertatea în sfera intimă și privată, și, cu toate degenerările ei, nu am schimba-o niciodată pentru o restricție autoritară precum cele din regimurile autocratice care înconjoară Occidentul. Și asta pentru că, în ciuda tuturor lucrurilor, ne bucurăm de un nivel de bunăstare răspîndită. Vom fi deprimați și anxioși, dar suntem longevivi și înstăriți.

Însă democrația, libertatea politică, suveranitatea populară sunt acum o batjocură: barierele arhitecturale pentru a împiedica accesul la guvernare al celor care nu se aliniază și nu se conformează diktatelor belicoase, financiare, ideologice, terapeutice sunt numeroase și formează un fel de cursă cu obstacole: primul simptom sunt expedițiile punitive ale grupurilor extremiste radicale și de stînga pentru a împiedica exprimarea și manifestarea opiniilor, apoi pragul demonizării politice și mediatice, ridicat de Marele Centru pilotat de Stînga Becera a puterii, inclusiv cu repertoriul obișnuit de cenzuri și acuzații (nazism, rasism și filo-putinism); apoi nivelul crește și se declanșează izolarea prejudiciabilă și barajul împotriva oricărei alianțe; în cele din urmă, ultima soluție, pedeapsa judiciară, împiedicarea conform legii și criminalizarea finală a adversarului.

Eliminarea fizică rămîne încă neîmplinită, dar dacă intrăm în spirala armelor și a războiului, soluția iar repetiția generală a fost pandemia, apoi a venit războiul din Ucraina, sancțiunile și acum restul. Cine se opune este un delincvent, iar dacă nu este proclamat imediat așa, în curînd va deveni, fără scăpare, dacă persistă în divergența sa. Același lucru se întîmplă și la nivel micro-social, de exemplu pe rețelele de socializare.

Nu există lider național-populist, de dreapta națională și tradițională, care să nu sufere atacul mai întîi extremist, apoi politic, apoi mediatic, în cele din urmă judiciar. Important este să se împiedice accesul la putere într-un fel sau altul, prin intimidare, discreditare, izolare, interzicere. În Germania s-au oprit la penultimul stadiu, în Grecia au mers mai departe (ultimul act a vizat dizolvarea ”Zorilor Aurii”); în țările din nordul Europei nu se numără conflictele subterane de acest tip pentru a împiedica accesul la putere al nealiniaților. Ungaria lui Orbán rezistă teatral, alții cedează compromisurilor, se conformează chiar dacă obțin voturi de dreapta. Între timp, Eurarhia este o fortăreață asediată, care folosește armele judiciare și agită și pe cele reale pentru a se menține în picioare și a reprima disidența.

În lume există o emisferă interzisă de cupola celeilalte emisfere. Spuneți-mi ce diferență este între Erdogan, autocratul care își împiedică rivalul să candideze împotriva lui, și Le Pen în Franța, împiedicată să candideze împotriva lui Macron cu acuzații subțiri și niciodată aplicate la acest nivel; o acuzație care stîrnește indignarea curajoasă nu doar a lui Orbán sau Salvini, ci și a lui Mélenchon, poate interesat din stînga de voturile lui Le Pen, dar totuși veridic.

Strînsoarea judiciară și incriminatoare este remarcată și de Elon Musk, și nu e nevoie să iei ketamină ca să înșiri lista care face înconjurul lumii: Marine Le Pen în Franța, José Bolsonaro în Brazilia, Imran Khan în Pakistan, Donald Trump în America, Călin Georgescu în România.

La noi, limitîndu-ne la secolul nostru, au început cu Berlusconi și anturajul său, au ajuns la Salvini, acuzat de sechestrare de persoane pentru că se opunea debarcării clandestinilor; vor merge și mai departe pentru a lovi în preajma Giorgiei Meloni, care se menține prudentă la jumătatea drumului și la înălțime medie, preferă să tacă și pînă acum scapă.

Și omit împroșcarea de venin, acuzațiile și amenințările cu închisoare asupra figurilor minore sau deja marginale (de exemplu, Gianni Alemanno, lider al unui mic mișcări anti-establishment, este încă în închisoare pentru că a încălcat munca în folosul comunității la care fusese condamnat pentru acuzații precum trafic de influență, care dintotdeauna au fost trecute cu vederea și nepedepsite la adversarii săi politici).
Pun mîna în foc că, de îndată ce va fi posibil, îl vor judeca din nou pe Trump, și pe Musk, și pe Milei, și pe alții încă.

Între timp, Trump la Casa Albă, dincolo de judecățile care pot fi date și de disensiunile față de unele pretenții și amenințări ale sale, dă peste cap cărțile și reprezintă variabila necontrolabilă a sistemului. Are trei riscuri: să eșueze lamentabil, să se adapteze sistemului, să fie eliminat, într-un fel sau altul. Dar între timp redeschide scenarii, alternative și perspective.

Să ne înțelegem. Situațiile menționate sunt diferite și printre cazurile citate poate unii chiar și-au căutat-o, cu atitudini și comportamente nepotrivite sau arogante. La fel cum nu este vorba de un front unic, fiecare are istoria și motivațiile sale și merită o judecată politică diferențiată și articulată. Dar nu doar atît: nu susțin deloc că toți „persecutații” politici și judiciari sunt remediul și panaceul pentru lume și popoarele lor. Persecuția politico-judiciară nu este o dovadă a validității lor.

Față de mulți dintre ei se pot manidesta diverse perplexități; singurul lucru care se poate spune la nivel general este că, dacă judecățile despre outsideri sunt contrastante și încă în formare, sunt în schimb definite și categoric negative judecățile despre eurocrați, clasele de putere și „sicarii” și curtenii lor. Despre mulți dintre liderii antagoniști încă nu știm cum se vor comporta, dar despre cei care dețin în prezent puterea în Europa și în deep state-ul occidental avem certitudinea demonstrată a eșecului lor general, macroscopic, a lipsei lor de fiabilitate, a faptului că ne conduc spre ruină, în afara democrației, a libertății și a suveranității populare și naționale.

Ce împiedică explozia butoiului cu pulbere și apariția a ceva incontrolabil și chiar sîngeros? O serie de factori interconectați: bunăstarea răspîndită, demotivarea generală, individualismul autocentrat, absorbit în sfera privată, care pulverizează disidența și fragmentează reacțiile: nimeni nu își pune viața în pericol pentru a răsturna un sistem politico-judiciar sau pentru a susține un altul. Dar nu întindeți prea mult coarda provocînd daune peste pragul de suportabilitate, pentru că pînă la urmă ceva s-ar putea întîmpla”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button