La finalul „reformei” lui Bolojan se va constata că „operaţia a reuşit, pacientul e mort…”

Ilie Bolojan şi Nicuşor Dan nu pricep că nu ai cum să salvezi ţara mărind taxe şi impozite, tăind salarii, sărăcind populaţia şi ruinând economia. Niciodată o ţară nu şi-a revenit, nu a reintrat pe o cale de dezvoltare economică prin tăieri de venituri şi măriri de taxe. Niciodată. N-ai cum să speri că România se va dezvolta, când tu iei bani de la oameni şi de la companiile care trebuie să te ajute, care trebuie să crească PIB-ul şi veniturile la bugetul de stat.

Aşa-zisa „reformă” promovată de Ilie Bolojan – susţinută fără rezerve de Nicuşor Dan şi aplaudată de tehnocraţii din birouri – riscă să devină o dramă cu final previzibil pentru România. Sub pretextul „austerităţii sănătoase” şi al „reducerii risipei bugetare”, se aplică în realitate un plan de amputare economică, care loveşte direct în clasa de mijloc, în mediul de afaceri autohton şi în serviciile esenţiale pentru populaţie.

Mărirea taxelor locale, dublarea impozitelor pe proprietate, concedieri masive în administraţie fără criterii clare şi tăieri de bugete în domenii vitale precum educaţia, sănătatea şi transporturile nu constituie o reformă, ci o mutilare a structurii sociale şi economice a ţării. E ca şi cum, în loc să tratezi boala, tai membrele pacientului şi te mândreşti cu rezultatul.

În loc să stimuleze investiţiile și să încurajeze producţia autohtonă, Ilie Bolojan a ales calea comodă a birurilor impuse peste noapte. Dar, așa cum istoria economică o arată cu vârf şi îndesat, nicio ţară nu s-a dezvoltat prin sugrumarea mediului privat şi pedepsirea celor care încă mai creează locuri de muncă.

Când economia va începe să dea semne grave de suferinţă – cu investiţii blocate, firme închise şi o populaţie tot mai îndatorată şi demoralizată – va fi prea târziu pentru cosmetizări politice. Se va constata că „operaţia” reformei a reuşit doar pe hârtie, dar pacientul, adică România reală, va fi murit pe masa de tăiat a austerităţii fără viziune.

Acesta nu e un model de guvernare, ci un avertisment istoric repetat. Iar cei care refuză să înveţe din greşelile trecutului vor împinge ţara într-o criză profundă, cu costuri sociale şi economice pe care generaţiile următoare le vor plăti scump.