Știrile 60m.RO

La aproape jumătate dintre locuințele alimentate cu gaze naturale din România nu au fost realizate verificări și revizii ale instalațiilor

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), afirmă că aproape jumătate dintre locuințele alimentate cu gaze naturale din România nu au realizate verificări și revizii ale instalațiilor.

Chisăliță consideră că această situație are drept cauză eliminarea, în 2011, a obligației ca verificarea periodică a instalației de gaze să fie realizată de operatorul de distribuție din zonă și introducerea posibililității ca aceasta să fie făcută de orice firmă autorizată ANRE, aleasă de consumator, care, „în baza unui preț corespunzător”, „poate obține avizul favorabil” chiar dacă „mai sunt abateri de la normativ”. Potrivit lui Chisăliță, printre cauzele exploziilor mai sunt neglijența umană, necunoașterea amplasamentului conductelor, infrastructura „îmbătrânită” și lipsa educației civice.

Președintele AEI mai spune că această situație poate fi rezolvată prin „reconstruirea unor activități integrate pe verticală și care să reunească în activitatea de distribuție și activitățile auxiliare specifice proiectării, construcției și verificării instalaților de utilizare, cu reglementarea tarifelor aferente”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button