Klaus Iohannis ne vorbește de schimbările climatice, în timp ce prietenii lui din Austria ne taie pădurile
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că raportul publicat luni de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie „un semnal de alarmă pentru noi toţi” şi „este nevoie să acţionăm ferm, coordonat la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a implementa politici publice adecvate”.
Totuși, Klaus Iohannis de vorbește de schimbări climatice însă în cei peste 6 ani de mandat ca președinte al României nu a reușit să oprească defrișările ilegale, mai grav pădurile pleacă cu vagoanele la prietenii săi din Austria și Germania prin firmele locale care fac ravagii de mai bine de 20 de ani. Nu cred că e cazul să le mai pomenim cu toții pentru că știm cu toții ce se întâmplă la Rădăuți și Sebeș. În județul Alba am avut și cele mai importante inundații din ultimii ani, totul din cauza acestor defrișări ilegale de pădure.
„Raportul publicat astăzi de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi! Magnitudinea, precum şi ritmul accelerat în care au loc schimbările climatice cauzate de acţiunea umană nu ne permit să mai amânăm decizii şi măsuri care să reducă efectele dramatice ale acestora. Este nevoie să acţionăm ferm, coordonat la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a implementa politici publice adecvate. Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să protejăm mediul înconjurător pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor viitoare!”, a scris Klaus Iohannis, luni pe Facebook.
Grupul interguvernamental de experţi al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activităţii umane (IPCC) a publicat cel mai amplu raport din istorie referitor la schimbările climatice, catalogat drept „Cod roşu pentru umanitate”.
Conform experţilor ONU în domeniul climei, ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista la „evenimente meteo extreme fără precedent în istorie” în curând.