Politică

Klaus cel lacom. Priviți-l cu milă, „atenție și îngrijorare”

de Eugen Istudor

Președintele României a încercat să fie ceva la NATO. A fost trântit pe scări. Klaus Iohannis a încercat să fie ceva la Uniunea Europeană. Aciuând după funcții, a devenit un nimeni mai mare. Uite-l acum râvnind la o poziție pentru Senat, la alegerile parlamentare. E clar că are o problemă președintele nostru. Ne întrebăm: Ce-i cu omul ăsta? 

Klaus Iohannis iese cu salariile intacte după două mandate de Președinte. Ca președinte mănânci pe protocol. Avioanele în destinații exotice sunt “secrete” și sunt pe protocol. Și cred că și cravată și-a luat pe protocol, după cum îl știm zgârcit în vorbe și în fapte. Singura lui luptă notabilă a fost împotriva lui Liviu Dragnea, om politic împotriva căruia a epuizat toate vorbele pe care le avea în vocabularul de bază. Pare că lupta aceea l-a epuizat și psihic. 

Și „îngrijorarea” i-a obosit

În restul timpului de la Cotroceni a fost deranjat de câteva bâzâieli minore. Ditamai pandemia, cu morți, izolare și discriminare a repudiat-o “îngrijorat”. 

Epuizat astfel, pentru războiul cu Putin i-a rămas doar “un pic de îngrijorare”. În final a devenit zen, unind “fără îngrijorare”. PNL cu PSD. Ciucă de PNL. 

Pe plan extern, a realizat călătoriile vieții lui. Și i-a oferit soției sale destinații turistice cum aceasta n-a văzut în viața ei. Inutile vizite spre destinații pe care românii le folosesc doar pentru vânătoare, safari, cu bonusul că o să se ofilească de invidie cunoscuții de acasă.

Este evident că avem de-a face cu ceea ce a fost mereu. Un om care-și vede interesul. Om fără înțelegere a situațiilor, om care îi pedepsește pe cei care-i deranjează relașul. Om care profită de micile avantaje oferite de cei din jur, care i-au citit valoarea și știu cum să-l țină aliat. 

Nu e de aceea o surpriză. Iohannis nu vrea să se întoarcă acasă, nu vrea să se întoarcă în ruptul capului la soția sa Carmen, la Sibiu. Ieri a ieșit la iveală un demers PNL. PNL a depus la Senat un proiect de lege. Proiectul are un singur articol. Articolul este dedicat lui Klaus Iohannis.

Articolul de lege pregătit lui Iohannis de PNL este exact cel pregătit lui Ion Iliescu acum 20 de ani

„Președintele României, în funcție de data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul în care este ales sau deputat, președintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat și aceea de președinte.”

Este exact articolul care fix acum 20 de ani i-a fost pregătit lui Ion Iliescu. Și a fost pregătit ca să nu fie silit să demisioneze în ultimele trei luni de mandat prezidențial. Klaus Iohannis nu renunță la trei luni de salariu. Se gândește la pensie, la “continuitate”. Nu renunță la protocol: casă, pensie, București, bodyguard. Nu. 

O formă gravă de lăcomie

După trei luni, cât mai are din mandat, va intra direct la Senat. Posibil să ajungă chiar Președinte al Senatului, de ce nu? Omul acesta umblă neapărat după funcții și privilegii. Mai mult, Klaus vrea să contribuie la o întreprindere a ineficienței: toți președinții slabi pe care-i alegem de acum încolo își pot prelungi exercitarea incompetenței în Senat. 

Dar în Klaus citim o patologie. Omul s-a obișnuit cu aerul rarefiat al Puterii. Și și-a dat seama că nu trebuie să fii eroic ca să fii la Putere. Trebuie doar să fii acolo sus. Acolo Sus poți să-ți faci capriciile, poftele. Dacă vorbim de patologia Puterii, aici, în cazul lui Klaus, avem de-a face cu oarba lăcomie. 

El nu obține privilegii prin rude (fiice, frate) și Elenă Udrea, ca Băsescu. El nu se crede “trăgător de sfori” și eminență cenușie ca Ion Iliescu, pe vremuri. Nu. El vrea cât mai multe privilegii. 

Știe că o poziție în România asta “Educată cu hoția” aduce după sine: privilegii de toate felurile “pe protocol”, călătorii cu bugete secrete ascunse în protocol, vilă cu “ajutoare” în jur care te ajută să nu te gândești o clipă la grijile poporului. 

A treia cale de a fura România

Klaus  e bolnav de lăcomia privilegiilor de demnitar. S-a îmbolnăvit la București de lăcomie. A văzut că lăcomia lui îi face toate capriciile pe banii poporului. 

Avem de-a face cu a treia cale de a fura România. Cu picătura. Klaus nu-i ca cei care fură și fac. Nu-i ca cei care fură pur și simplu. Nu. El fură cu picătura, cu funcția și privilegiul.

Klaus cel lacom. Priviți-l cu milă, “atenție și îngrijorare”. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button