Kievul cere tot mai mulți bani de la NATO: Ucraina vrea 0,25% din PIB-ul aliaților pentru război. 120 de miliarde de dolari, nota de plată pentru 2026
Guvernul de la Kiev continuă să preseze partenerii occidentali pentru finanțare masivă. Ministrul ucrainean al Apărării, Denis Șmîgal, cere ca țările NATO să direcționeze 0,25% din PIB-ul lor către apărarea Ucrainei, adică zeci de miliarde de dolari anual. Solicitarea vine în contextul în care tot mai multe state europene își exprimă oboseala față de un război care pare fără sfârșit.
Ucraina solicită încă o dată sprijin financiar uriaș din partea aliaților. Ministrul ucrainean al Apărării, Denis Șmîgal, a cerut statelor NATO, în cadrul reuniunii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, „să aloce cel puțin 0,25% din PIB-ul lor pentru sprijin militar acordat Ucrainei”. Oficialul de la Kiev spune că țara sa are nevoie de 120 de miliarde de dolari doar pentru anul 2026, dintre care jumătate ar urma să fie plătiți de partenerii occidentali.
„Cea mai eficientă metodă ar fi o decizie comună de alocare a 0,25% din PIB-ul țărilor aliate pentru nevoile de apărare ale Ucrainei”, a declarat Șmîgal. În caz contrar, acesta a sugerat ca țările NATO să ofere un împrumut garantat cu activele rusești înghețate, o idee care stârnește însă tot mai multă opoziție în Europa.
Criticii din statele UE consideră că Ucraina cere prea mult, prea des, fără a prezenta rezultate clare pe front. Chiar și cancelarul german Friedrich Merz, care a susținut ideea unui împrumut de 140 de miliarde de euro garantat cu fonduri ruse, a fost nevoit să recunoască faptul că „nu vrem să facem asta pentru a prelungi acest război, vrem să facem asta pentru a-l încheia cât mai repede posibil”. Mai multe guverne europene, printre care cel belgian, resping ideea, invocând riscurile economice și politice majore.
Solicitarea Kievului evidențiază o realitate tot mai incomodă: dependența totală a Ucrainei de banii și armele Occidentului. În timp ce războiul intră în al patrulea an, tot mai multe voci din Europa avertizează că sprijinul necondiționat riscă să devină o povară pe termen lung, una pe care contribuabilii europeni încep să nu o mai accepte.
